„Regele lemnului“ a luat de la Erste un credit de 35 de milioane de euro pentru fabrica din Covasna

Autori: Cristi Moga , Ioana David 26.01.2015

Omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, cel mai puternic jucător din industria locală de prelucrare a lem­nului, a obţinut la finalul anului trecut un credit de 35 de milioane de euro de la Erste Bank, principalul acţionar al BCR, împrumut prin care este finanţată investiţia într-o nouă fabrică din judeţul Covasna ce va deveni operaţio­nală în primăvara acestui an.

Împrumutul a fost obţinut de firma SPB Industrien­hol­ding Gmbh şi garantat de Holzindustrie Schweighofer, cea mai mare firmă a grupului austriac de pe piaţa locală, dar şi de Bio Electrica Transilvania, societate prin inter­mediul căreia este derulată investiţia din Covasna.