Rulaje record cu acţiunile transportatorului de ţiţei Conpet

Autor: Roxana Pricop 28.01.2015

Acţiunile transportatorului de ţiţei Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), controlat de stat, au fost în topul celor mai tranzacţionate cinci acţiuni în şedinţa de ieri. Investitorii au tranzacţionat ieri circa 45.000 de acţiuni COTE, în condiţiile în care rulajele zilnice nu trec de câteva mii de acţiuni COTE. Pachetul de acţiuni tranzacţionat reprezintă 0,5% din capitalul companiei. Valoarea tranzacţiilor cu acţiunile transportatorului a fost ieri de 2,56 milioane de lei, la un preţ de 57,2 lei/titlu, în creştere cu 2,5% faţă de cotaţia de luni. Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a scăzut ieri cu 0,7%.

Creşterea rulajelor cu acţiunile Conpet are loc în condiţiile în care în noiembrie 2014 Fondul Proprietatea a vândut prin plasament privat accelerat 23,6% din Conpet pentru 99,8 milioane lei (22,5 milioane de euro), cu un discount al preţului pe acţiune de 8% faţă de cotaţia din piaţă înaintea anunţării planului de vânzare. În acţionariatul companiei se află şi fondul finlandez KJK, care a ajuns la o participaţie de 7% din capital după ce a cumpărat un pachet de 2% din acţiuni în cadrul plasamentului făcut de FP anul trecut.