Clujenii de la SaladBox deschid cinci restaurante în Germania

Autor: Mădălina Panaete 30.01.2015
Lanţul românesc de restaurante SaladBox din Cluj, pus pe picioare de mai mulţi antreprenori români în urmă cu doi ani şi jumătate, are în plan des­chi­­derea a cinci unităţi în Ger­­­­mania, du­­­pă ce re­cent a fost des­­­­chis pri­mul restau­rant în oraşul Heil­bronn. „Extinderea pe piaţa germană a venit din dorinţa de a arăta şi lumii din afara României că se poate mânca sănătos. Restaurantul este deschis de Salad Box în parteneriat cu un rezident român din Germania şi dispune de aceleaşi prepa­rate pe care le găsiţi în orice restaurant Salad Box din România“, a declarat pentru ZF Dan Isai, 28 de ani, CEO şi unul dintre acţionarii SaladBox.
 
Brandul a fost dezvoltat atât de proprietari prin mai multe firme, cât şi în sistem de franciză. Drepturile privind francizarea brandului sunt deţinute de firma Emma Salad SRL-D. În restaurantele SaladBox se găsesc produse precum salate, supe-cremă, fresh-uri, iaurturi, salate din fructe sau limonadă. Germania nu este singura ţară în care brandul a ajuns. În luna decem­brie, SaladBox a inaugurat şi primul restaurant în Budapesta, Unga­ria. „Alte pieţe pe care le vizăm sunt Spa­nia şi Italia“, mai spune Dan Isai.