Măşti transilvane la Veneţia/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 30.01.2015

Luni, 2 februarie 2015, orele 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc expoziţia intitulată „Măşti şi costume tradiţionale de sărbătoare din Transilvania” organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Asociaţia Culturală Zestrea. Expoziţia va rămâne deschisă în intervalul 2-18  februarie 2015, perioadă care coincide cu desfăşurarea faimosului Carnaval de la Veneţia şi prin profilul său se va încadra pe deplin în peisajul cultural al urbei, ce constituie, prin prestigiul cultural şi afluenţa de public înregistrată anual, un mediu de expunere de înaltă relevanţă internaţională. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, în intervalul orar 10.00 - 13.00 şi 16.00 - 19.00. Intrarea este liberă.

În accepţiune contemporană curentă, Transilvania, regiune situată în nord-vestul României, cuprinde atât spaţiul intracarpatic al Transilvaniei medievale, cât şi Maramureşul, Crişana şi Banatul, ţinuturi împreună cu care alcătuieşte, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitară. Dimensiunea interculturală defineşte fundamental această arie, în care elemente culturale mediteraneene, est-europeene şi vest-europeene au coexistat.  O parte din aceste elemente au fost amalgamate în creuzetul unei existenţe cotidiene comune, altele fiind delimitate conştient, printr-un demers identitar ţintit.

Portul popular, funcţional în Transilvania până la jumătatea secolului al XX-lea, a ilustrat în cel mai înalt grad identităţile etnice şi zonale din diferitele arii culturale transilvănene, caracterizate printr-un anumit specific istoric şi economico-social. Elemente ale costumului tradiţional sunt integrate şi în vestimentaţia de mascare, caracteristică obiceiurilor de iarnă, prezente la toate etniile transilvănene, obiceiuri grupate la Crăciun şi Anul Nou în mediul românesc şi la aşa numitul Fărşang – sărbătorit cu precădere de către comunităţile maghiare şi săseşti.

Puternicul substrat ceremonial şi social al acestor obiceiuri explică conservarea lor – în grade diferite – şi în actualul context cultural rural, constituind şi în prezent un prilej aparte de trăire comunitară.