Povestea avocatului care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi de la Hidroelectrica şi răspunde de 300 de companii cu 27.000 de angajaţi

Autor: Dorin Oancea 31.01.2015

Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal.

Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi şi care răspunde de 300 de directori şi de 27.000 de angajaţi?  “Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare şi atât de greu de combătut, cifrele au o forţă colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmaţie cu o cifră.”  Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent.

Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte.

Spune despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia '95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

Citiţi articolul integral pe www.businessmagazin.ro