Site-ul de job-uri Smartdreamers.ro ia o investiţie pentru extinderea în străinătate

Autor: Ioana Nita 03.02.2015

Platforma de recrutare online smartdreamers.ro, lansată anul trecut cu susţinerea companiei Tjobs, a reuşit să obţină o finanţare de câteva sute de mii de euro  din partea a trei investitori - Radu Atanasiu, Danu Temelie şi Mălin-Iulian Ştefănescu, pentru a putea dezvolta start-up-ul la nivel internaţional.

“”Investiţia ajută smartdreamers.ro să îşi atingă mai repede scopul de a rezolva din problemele care există în piaţa muncii în general şi în recrutarea online în mod special, atât pe plan local, în România, cât şi în afara graniţelor. Aşadar, în scurt timp site-ul va fi lansat în mai multe ţări din Europa, conform strategiei noastre de internaţionalizare”, a declarat Adrian Cernat, CEO-ul şi unul dintre fondatorii SmartDreamers, alături de Marius Huza şi Mihai Ceuşan.

În prezent, platforma smartdreamers.ro este utilizată pentru recrutarea online de peste 700 de companii, printre care se numără şi unii dintre cei mai mari angajatori din lume – Microsoft, Xerox, Ericsson, Accenture, Ubisoft, UPC, ING, sau Raiffeisen Bank.  

Dezvoltatorii SmartDreamers au de asemenea în plan să lanseze şi o suită de aplicaţii dedicată oamenilor de HR şi recrutare.