Lego „suflă în ceafa“ liderului Barbie pe piaţa de jucării de peste 500 mil. lei

Autor: Cristina Roşca 07.02.2015

Danezii de la Lego, care au intrat direct pe piaţa locală în 2011, au ajuns al doilea cel mai important brand de jucării şi jocuri tradiţionale din România după cota de piaţă, potrivit informaţiilor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

După cota de piaţă (date aferente anului 2013), Lego suflă în ceafa liderului, pă­puşile Barbie pro­duse de gigantul Mattel, pe piaţa de 580 mil. lei a jucăriilor şi jocurilor tradi­ţio­nale. Piaţa a avansat cu aproape 6% anul trecut faţă de 2013.

În 2013, ultimul an pentru care există infor­maţii publice, Lego a obţinut o cifră de afaceri de 38,5 mil. lei (8,7 mil. euro), în creştere cu 42,5%, şi o marjă de profit de sub 2%. La o valoare a pieţei de jucării şi jocuri tradiţionale de 548 mil. lei, cota de piaţă a Lego în 2013 a fost de 7%. Dacă aceasta s-a menţinut şi anul trecut, danezii au ajuns la vânzări de peste 40 mil. lei.

După intrarea direc­tă, în 2013, danezii şi-au deschis în parte­neriat cu o companie locală şi primul magazin exclusiv Lego din România în mallul Promenada.