Turism Felix a transformat hotelul Lotus de două stele într-o unitate de cinci stele în Băile Felix. GALERIE FOTO

Autor: Mirabela Tiron 08.02.2015

Compania hotelieră Turism Felix (TUFE), controlată de SIF Transilvania şi SIF Oltenia, are în plan să deschidă la primăvară un hotel de cinci stele în staţiunea Băile Felix, după o investiţie de 30 de milioane de euro în conversia şi modernizarea fostului hotel de două stele Lotus, care fusese închis în 2006.

„Hotelul va fi deschis la primăvară. Lucrările de renovare au început în urmă cu trei ani. Banii au provenit din profitul reinvestit. Acesta va fi primul complex balnear de cinci stele“, a spus Cristian Tăutu, specialist marketing în cadrul Turism Felix.

Investiţia include şi un aqua parc şi un complex cu 14 bazine interioare cu apă termală.

Compania, una dintre cele mai mari zece firme din industria hotelieră,  mai controlează complexul hotelier Internaţional, clasificat la patru stele şi care are 340 de locuri de cazare, două hoteluri  de trei stele (Termal şi Nufărul), patru hoteluri de două stele (Poieniţa, Mureş, Someş şi Unirea, cu o capacitate totală de 1.588 de locuri de cazare). Hotelurile Unirea şi Someş sunt închise de doi ani. „Aceste unităţi se află în conservare“. Compania are în exploatare şi ştrandurile Apollo, Felix şi Venus şi complexul de alimentaţie publică Poiana.