Joseph Stiglitz: Europa este problema, nu Grecia!

Economiştii keynesieni au prezis în urmă cu mai bine de cinci ani, când îşi făceau a­pa­riţia primele semne ale crizei din zona euro, că măsurile de austeritate impuse Gre­ciei şi ce­lorlalte ţări cu probleme vor eşua de­oa­­rece aces­tea nu doar că vor sufoca econo­mi­ile şi vor majora şomajul, dar vor duce şi la creş­te­rea nivelului datoriilor su­ve­rane, scrie Joseph Stiglitz, laureatul premiului no­bel pentru economie, pentru site-ul Project Syndicate.

Chiar şi după ce Fondul Monetar Inter­na­­ţional a ajuns să susţină că acest tip de po­li­tici, care pledează pentru măsuri ca re­ducerea investiţiilor publice, nu vor cauza decât contracţii economice, instituţii europe­ne precum Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană încă vorbeau despre contracţii expansioniste. De la Marea De­presiune din timpului preşedintelui ame­rican Herbert Hoover şi până la „pro­gra­mele” FMI din estul Asiei şi din America de Sud, măsurile de austeritate au eşuat lamentabil. Cu toate acestea, atunci când Grecia s-a confruntat cu dificultăţi, solu­ţia a fost în una­ni­mitate aceeaşi: austeri­ta­tea. În mare parte, Gre­cia a reuşit să se su­pună condiţiilor im­pu­se de Troică, repre­zen­tată de CE, BCE şi FMI, transformând defi­citul bugetar în surplus, însă reducerea investiţiilor publice a cauzat pa­gube devastatoare: somaj de 25%, scă­derea PIB-ului cu 22% şi creş­terea nive­lului datoriilor suverane cu 35%. Acum, pe fondul victoriei copleşitoare a parti­dului de extremă stângă Syriza, cetă­ţe­nii greci au de­cis în mod democratic să pună ca­păt aus­te­rităţii.

 

Ce este de făcut?

Dacă Grecia ar fi fost singurul stat în care programele Troicăi au eşuat, atunci vina i-ar fi aparţinut în totalitate statului elen, însă în aceeaşi situaţie se află şi Spania, care înainte de criză înregistra surplus bugetar şi un nivel redus al datoriilor suverane. În plus, îndatorarea excesivă nu a dat naştere numai crizei din 2008, ci şi crizei asiatice din 1990 şi celei din America Latină din 1980, şi continuă să provoace pagube în SUA, unde milioane de proprietari şi-au pierdut locuinţele, cât şi în Polonia sau în alte state europene unde cetăţenii au credite în franci.

Soluţia, aşadar, nu este reforma struc­tu­ra­lă în Grecia şi Spania, ci reforma structurală a modelului economic al zonei euro şi res­truc­­turarea fundamentală a politicilor ma­cro­economice care au condus către performanţa mediocră a uniunii mo­ne­tare.  Toate econo­miile dezvoltate au realizat că pentru a face capitalismul să funcţio­neze trebuie să li se dea dreptul cetăţenilor la un nou început. La nivel internaţional însă, nu s-a dezvoltat încă un proces coordonat prin care să se ofere oportunitatea unui nou început, deşi  astfel de soluţii erau căutate dinainte de începutul crizei din 2008. Îngrijorările sunt cauzate de ideea că dacă Greciei îi va fi permis să îşi restructureze datoriile, aceasta va ajunge din nou, prin prisma „hazardului moral“, în aceeaşi situaţie. Ideea este însă complet falsă.

Dacă există hazard moral, acela se află de partea instituţiilor creditoare, în special cele private, care au fost salvate în mod repetat. Europa, şi nu Grecia, este cea care trebuie să suporte consecinţele, deoarece actuala situaţie din statul elen care a dus la acumularea datoriilor bugetare este în mare parte datorată politicilor prost gândite ale Troicăi.