Cât de eficientă a fost relaxarea politicii monetare: costul de finanţare al băncilor a scăzut după fiecare mişcare a BNR, dar creditele s-au ieftinit mai greu

Autor: Ciprian Botea 09.02.2015

Dobânzile interbancare, care reflectă costul la care băncile se finanţează în lei, au consemnat prima reacţie după decizia de săptămâna trecută a BNR de a reduce rata dobânzii de politică monetară la 2,25% pe an. Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat de bănci ca referinţă pentru costul creditelor de retail, a atins un minim record de 1,41% pe an la finalul săptămânii trecute.

Mişcarea dobânzilor bancare confirmă astfel o tendinţă constantă a ultimilor cinci-şase ani şi anume că dobânzile interbancare au mers (cu excepţia unor scurte perioade de volatilitate) în acelaşi ritm cu dobânda-cheie a BNR. De exemplu, în 2009 - când BNR începea procesul de relaxare monetară (după câteva luni de la startul crizei) - dobânda Robor se afla la peste 10% pe an.

Dobânzile la creditele în lei ajungeau atunci lejer la 20%, un nivel greu de suportat de către populaţie şi companii, care nu aveau practic altă soluţie decât să-şi asume riscul valutar al unui credit în euro, care venea la pachet cu un cost de finanţare de două ori mai redus.

Banca Centrală Europeană reacţionase încă din 2008 la semnalele crizei, astfel că în 2009 dobânda-cheie la euro coborâse până la 1% pe an, ceea ce a redus vizibil costul finanţării în euro, inclusiv pentru băncile locale. Creditarea în valută ajunsese astfel să reprezinte aproape două treimi din împrumuturile populaţiei şi firmelor.

Creditele în lei s-au ieftinit vizibil abia în ultimii doi ani, când a devenit evidentă tendinţa de relaxare a politicii monetare de către BNR. Dobânda medie la creditele în lei este în prezent la circa 6% pe an, un nivel comparativ cu cel al creditelor în euro, cele mai ieftine împrumuturi fiind cele imobiliare şi cele acordate companiilor mari. Creditele pentru firmele mici şi cele de consum afişează încă dobânzi de două cifre.

Costul creditelor în lei a scăzut cu 70% (de la 20% la 6% pe an) din 2009 încoace, dar dobânzile achitate de bănci depo­nen­ţi­lor au scăzut cu 90% în aceeaşi perioadă (de la peste 16% la 1,7% pe an), astfel că ban­che­rii şi-au păstrat neschimbată marja de câştig. Tot cu 90% a scăzut şi indicatorul Robor. De altfel, după fiecare rundă de ajustare a dobânzii-cheie de către BNR bancherii s-au grăbit să mai taie un sfert sau chiar jumătate de punct din dobânzile la depozite, în timp ce mişcarea a fost reflectată cu întârziere în dobânzile la credite. Creditele s-au ieftinit doar datorită scăderii Robor, marjele proprii ale băncilor fiind în cele mai multe cazuri neschimbate.