Labormed îşi reevaluează portofoliul de medicamente

Autor: Ana Maria Petcana 11.02.2015

"Nivelul insuportabil de 25% al taxei claw back ne-a determinat să reevaluăm întreg portofoliul de produse. Procesul de reevaluare se va finaliza până la sfârşitul lunii martie, deoarece nu dorim să avem o reacţie imediată sau «sezonieră», aşa cum explică autorităţile creşterea nejustificată a consumului de medicamente din trimestrul 4 al anului trecut", a declarat Laurenţiu Scheuşan, directorul general al Labormed.

Pentru produsele care au devenit deja neprofitabile prin noul procent de clawback, Labormed va solicita, în prima instanţă, excluderea de pe listele de compensare, urmând că ulterior să ia în calcul încetarea procesului de fabricaţie şi retragerea de la comercializare. Pentru al doilea pas, procesul este mai complicat deoarece legislaţia în vigoare obligă producătorii să anunţe Agenţia Naţională a Medicamentului cu 12 luni înainte de retragerea unui produs de pe piaţă din motive comerciale, precizează compania.

În condiţiile în care anul trecut consumul de medicamente fabricate de Labormed a crescut valoric cu 2% faţă de 2013, iar suma de plata a clawback a urcat cu 35%, conform raportărilor primite de la CNAS, compania îşi regândeşte activitatea pe care o desfăşoară în România.

Compania americană Alvogen este prezentă pe piaţa farmaceutică din România de la începutul anului 2010, axându-se iniţial pe activităţi de marketing şi vânzări pentru produsele nou lansate ale companiei.

În decembrie 2012, Alvogen a cumpărat Labormed, care deţine o fabrică de medicamente în Bucureşti, destinate în principal tratamentului afecţiunilor cardiovasculare, gastrointestinale şi ale sistemului nervos central.