Dumitru, Consiliul Fiscal: O lege care să încurajeze conformarea voluntară a celor cu venituri mari ar putea fi o soluţie, dar sunt câteva condiţii

Autor: Andra Oprescu 11.02.2015

O lege care să încurajeze conformarea voluntară a celor cu venituri mari prin înlăturarea consecinţelor de natură penală şi contravenţională ar putea fi o soluţie pentru creşterea veniturilor bugetare, dar impozitarea acestor venituri ar trebui să fie mai dură decât pentru ceilalţi contribuabili, a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

“Discuţia este destul de complicată, nu ştiu cât de morală este o astfel de lege. Trebuie analizată o astfel de idee, care ar putea creşte veniturile bugetare, dar sunt câteva condiţii esenţiale. În primul rând, veniturile aduse în economia oficială ar trebui taxate cu cote mai mari, mai mult de 16%, altfel nu at fi corect faţă de contribuabilii oneşti. O altă condiţie este ca după ce un individ beneficiază de această facilitate, după momentul zero, să existe un sistem bine pus la punct care să permită urmărirea averii şi veniturilor acestuia”.

Astfel, fiecare persoană care îşi aduce banii ar trebui să declare întreg patrimoniul, iar veniturile sale şi provenienţa acestora să poată fi verificată ulterior în orice moment, scopul fiind captarea definitivă a acelor fluxuri în economia formală. Un risc al unei astfel de măsuri este acela de hazard-moral, a mai explicat Dumitru.

Specialiştii companiei de audit şi consultanţă PwC România sunt de părere că România are nevoie de o legislaţie “clară şi flexibilă” care să încurajeze conformarea voluntară pentru persoanele cu venituri mari. Astfel, reprezentanţii PwC propun adaptarea legislaţiei astfel încât persoanele fizice care au bani în străinătate şi aleg să îi declare la Fisc, să fie scutite de riscuri de natură penală sau contravenţională.

Potrivit estimărilor banii românilor din străinătate se situează undeva la nivelul de 50-60 mld de dolari.