Enel aşteaptă ofertele angajante pentru operaţiunile din România scoase la vânzare până la finalul lunii martie. Chinezii ar fi ieşit din cursa pentru activele locale

Autor: Roxana Petrescu 12.02.2015

Termenul pentru depunerea ofertelor angajante pentru activele de distribuţie şi furnizare a energiei elec­trice pe care italienii de la Enel le-au scos la vânzare în România ar fi sfâşitul lunii martie, afirmă surse apro­piate procesului, aceasta fiind una dintre cele mai aşteptate tranzacţii din domeniul energetic în 2015.

Potrivit aceloraşi surse, chinezii de la State Grid Corporation of China s-ar fi retras din cursă.

În iulie, italienii de la Enel, care prin intermediul proceselor de privatizare au devenit cel mai mare distribuitor privat de energie din România, cu o bază de clienţi de 2,6 milioane de consumatori în Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea, un business de peste un miliard de euro şi un profit operaţional de 289 de milioane de euro în 2013, au anunţat că vor să iasă de pe piaţa locală într-un efort de a-şi reduce datoriile la nivel de grup.

La finalul anului trecut, când s-a derulat prima rundă în care investitorii au fost chemaţi să depună oferte nean­gajante, po­trivit in­formaţiilor din piaţă ar fi depus documente cinci companii, şi anume, Electrica, Nuclear­elec­trica, ambele contro­late de statul român, E.ON (Ger­mania), GDF Suez şi State Grid Corporation of China. Acum însă sursele din piaţă arată că investitorii chinezi s-ar fi retras din cursă în contextul în care intenţia lor era de a lua companiile la pachet, dar aceştia s-au lovit de strategia statului român în această tranzacţie.

Anul trecut, ministrul energiei de la acel moment, Răzvan Nicolescu, a spus clar că descurajează orice investitor să depună o ofertă pentru fosta Electrica Dobrogea, aceasta fiind considerată o companie strategică mai ales în actualul context geopolitic. În plus, în acea zonă sunt cele două reactoare de la Cernavodă, Nuclearelectrica fiind la rândul ei interesată de pre­luarea unor active din cele scoase de Enel la vânzare.