Radu Georgescu: IT-ul e într-o creştere formidabilă în România, se vede şi în numărul de antreprenori

Autor: Adrian Seceleanu 13.02.2015

Industria de IT este într-o creş­tere „formidabilă“ în România, iar acest lucru se vede şi în faptul că în prezent centrele dedicate sprijinirii start-up-urilor de tehnologie sunt pline, o schimbare radicală faţă de începutul anilor 2000.

„IT-ul este într-o creştere for­mi­dabilă în România, şi este un lucru care se vede. În urmă cu zece ani eu nu am găsit doi antreprenori pentru incu­batorul de inovaţie pe care îl înfi­inţa­sem. La un moment dat am închis pro­iec­tul. Acum acest tip de incubatoare duduie, sunt pline. Mi se pare extra­ordi­nar“, a declarat într-un interviu pentru ZF Radu Georgescu, antreprenorul care în 2003 punea România pe harta mondială a industriei de tehnologia informaţiei după vânzarea unei tehno­logii antivirus către gigantul Microsoft. De atunci, Georgescu a mai re­uşit câ­te­va exit-uri din firme pornite de la zero - printre care procesatorul de plăţi GeCad ePayment către grupul Naspers sau furnizorul de soluţii pentru distri­bu­ţia electronică de software Avangate că­tre fondul american Francisco Partners.

Întrebat dacă giganţii din IT-ul mondial care au deschis în România diferite centre - de la cele de suport IT sau externalizare până la cele de dezvoltare de soft - au avut un impact pozitiv sau negativ asupra industriei, Georgescu a răspuns că în opinia sa impactul a fost unul pozitiv. „Dacă nu apăreau aceste centre, aveam mai puţine şanse de a ne dezvolta. Aceste companii au venit în România cu un «knowledge» privind procesele, privind managementul şi au creat o generaţie de oameni care au avut de unde să înveţe cum să se dezvolte. Este un lucru «de foarte bine» pentru România.“

Unul dintre cei mai mari angajatori români din IT, firma americană Oracle, a deschis un birou la Bucureşti în 1995, iar în 2004 a început dezvoltarea unui centru de servicii pentru clienţi internaţionali în 27 de limbi străine. În 2006, compania a ajuns la 600 de angajaţi, iar până în 2009 şi-a dublat echipa de la Bucureşti, iar în prezent nu­mă­rul este de aproape 3.000. Şi ame­ri­canii de la HP au peste 3.000 de oa­meni în România, iar IBM aproximativ 1.500. Pe lângă cei trei jucă­tori menţionaţi, nu­meroase alte multi­naţionale au centre în România, cu sute de oameni - de la Microsoft până la Atos, Alcatel Lucent, Dell, Electronic Arts, Endava, Ericsson, Gameloft, Huawei, Ixia, Luxoft, Metro, SAP, Stefanini sau Ubisoft. După ce au lucrat în aceste multina­ţio­­nale românii au „absorbit“ aceste cu­noş­tinţe şi au realizat că pot să-şi înfi­in­ţeze propriile afaceri, este de părere Radu Georgescu. „Oamenii s-au prins că în antre­pre­no­riat au o şansă să realizeze mai multe.“

În ceea ce priveşte problemele întâmpinate de companiile de IT în a recruta oameni, fondatorul grupului Gecad spune că situaţia se va rezolva pe măsură ce salariile vor creşte. „Piaţa se va regla“, a conchis el.