Primul lot de companii pe AeRO: de la curierat şi schimb valutar online la servicii pentru tratarea podelelor

Autor: Ioana Tudor 13.02.2015

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a prezentat ieri primii şase emitenţi care intenţionează să se listeze pe sistemul alternativ de tranzacţionare AeRO, unii dintre aceştia fiind la un pas de a-şi face debutul ca societăţi deschise la finalul acestei luni.

Ultima listare privată pe piaţa principală a bursei a avut loc în 2008, iar pe sistemul alternativ s-au listat în ultimii ani cinci companii de dimensiuni mici.

Platforma de tranzacţionare AeRO va fi relansată oficial pe 25 februarie şi va putea fi accesată de orice companie cu o capitalizare minimă de 250.000 de euro cu condiţia să realizeze fie o ofertă publică, fie un plasament privat pentru cel puţin 10% din acţiuni.

Fondul polonez de investiţii Car­pa­thia Capital, integratorul de soluţii IT Bit­tnet Systems, firma locală de cu­rie­rat Sameday Courier, firma po­loneză TNN Finance, care operează plat­forma online de schimb valutar Kan­toronline, com­pania poloneză CT Ser­vices, care oferă soluţii pentru tra­tarea podelelor alu­ne­coase, şi dez­vol­ta­torul de website-uri Cabanova din Ger­ma­nia şi-au prezentat businessurile şi in­teresul faţă de listarea pe sistemul AeRO la un eveniment organizat de BVB.