Tranzacţia cu Europrefabricate a săltat afacerile Somaco cu 40%

Autor: Andreea Neferu 16.02.2015
Grupul Somaco, cu activităţi pe piaţa materialelor de construcţii, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 36,4 milioane de euro (162 milioane de lei), în creştere cu peste 40% faţă de 2013, potrivit calculelor ZF pe baza informaţiilor oferite de producător şi a celor de la Ministerul de Finanţe.
 
„Creşterea se datorează extinderii capaci­tă­ţilor de pro­ducţie. La mijlocul anului 2014 gru­pul de firme Somaco a achiziţionat două noi unităţi de producţie pentru prefabricate din beton, fapt care ne-a permis să abordăm pro­iec­te mari, care necesită viteză de livrare“, spune Gabriel Colobaţiu, directorul general al So­­maco, producător controlat de fondul sue­dez de investiţii Oresa Ventures. Compania a cumpărat anul trecut două fabrici ale Euro­pre­fabricate, care producea ele­mente pre­fabricate din beton la Timişoara şi Târgovişte. In­vestiţia în achiziţia celor două unităţi de pro­duc­ţie s-a ridicat la 8 milioane de euro, fiind asigurată de Oresa Ven­tures atât prin contribuţie directă, cât şi prin împru­muturi bancare.
 
„Mai multe segmente din portofoliul nos­tru au înregistrat în 2014 creşteri semni­ficative faţă de anul precedent, în special segmentul in­ves­­tiţiilor private în facilităţi de producţie, lo­gistică şi retail, unde am livrat soluţii de struc­turi din elemente prefabricate din beton la cheie“, afirmă Colobaţiu.
 
Grupul reuneşte companiile Somaco Grup Prefa­bricate, Somaco Structuri Prefa­bri­ca­­te şi Somaco Antrepriză şi ar putea depăşi a­nul acesta un rulaj de 40 de milioane de euro (circ­a 180 de milioane de lei), potrivit cal­cu­le­lor ZF făcute pe baza estimărilor Somaco pentru 2015.