Indice de preţ la Nurofen: aproape 50% diferenţe de la o farmacie la alta

Autor: Ioana David 17.02.2015

Nurofen, medicamentul cu cele mai mari vânzări din segmentul celor care se eliberează fără reţetă, ajunge la o diferenţă de preţ de 45% între cinci reţele de farmacii, arată o analiză a ZF pe baza bonului de casă din reţele.

Astfel, între cel mai mic şi cel mai mare preţ pentru 10 pastile de Nurofen Express 200 mg există o diferenţă de 5 lei.

ZF a analizat pre­ţurile din reţelele Sen­siblu, Help Net, Dona, Catena şi Bella­donna, care împreună au peste 1.450 de farmacii şi care reprezintă aproape 20% din numărul total de unităţi din România. „Este firesc să existe diferenţe de preţuri între lanţuri, acestea de­pinzând de o serie de factori specifici precum strategia comercială a fie­căruia şi condiţiile comerciale nego­ciate cu producătorii ori distribuitorii produselor“, a spus Radu Dumitrescu, directorul de marketing al Farmaciilor Dona.

Nurofen, care anual realizează vân­zări de apro­xi­mativ 100 de milioane de lei (la nivelul pre­ţului de producător), se află în portofoliul com­paniei Reckitt Ben­ckiser, iar Nu­rofen Express este un anal­gezic (împo­triva du­rerii).

Analgezicele re­pre­zintă al doilea mare segment de pe piaţa produselor care se eliberează fără reţetă (aşa-numitele OTC-uri, over the counter).