Francezii de la Lafarge privesc cu optimism piaţa cimentului: creştere de 2-5%

Autor: Andreea Neferu 19.02.2015
Producătorul francez de materiale de construcţii Lafarge, care se pregăteşte să fuzioneze la nivel internaţional cu elveţienii de la Holcim, se aşteaptă ca piaţa locală de ciment să crească cu două până la cinci procente anul acesta, potrivit unui raport anual publicat ieri.
 
Estimările pozitive privind evoluţia pieţei anul acesta vin după ce francezii şi-au majorat cu 2,1% volumele de ciment vândute în România anul trecut comparativ cu 2013. „În România, volumele de ciment au crescut atât în trimestrul al patrulea al lui 2014, cât şi la nivelul întregului an, cu un puternic reviriment pe segmentul rezidenţial, care a compensat contracţia lucrărilor de infrastructură“, se arată în raport.
 
În 2013, cel mai recent an pentru care există date publice, businessul Lafarge Ciment, principala companie prin care francezii de la Lafarge sunt prezenţi pe piaţa locală, a ajuns la puţin peste 155 de mi­lioane de euro, în timp ce profitul net s-a ridicat la 10 milioane de euro.