Petrom şi Exxon au descoperit o nouă pungă de gaze în Marea Neagră prin sonda Pelican

Autor: Roxana Petrescu 19.02.2015

A treia sondă de explorare forată de Petrom şi ExxonMobil în Marea Neagră, Pelican South-1, ar fi identificat o nouă acumulare de gaze. Acesta ar putea fi al doilea succes, după descoperirea din 2012.

 

 

 



Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, şi gigantul american ExxonMobil ar fi descoperit o nouă pungă de gaze prin forarea celei de-a treia sonde de explorare în perimetrul Neptun din Marea Neagră, arată surse din piaţă. Cele două companii spun că încă evaluează datele culese de sonda Pelican. În timp ce sursele plasează noua descoperire în jurul nivelului de 20 de miliarde de metri cubi, Petrom şi ExxonMobil infirmă această estimare.

Pe „radiografiile“ pe care companiile petroliere le fac straturilor geologice, la adâncimi de mii de metri, posibilele rezerve de hidrocarburi apar ca nişte cocoaşe, ca nişte pahare răsturnate, dar care nu sunt de fiecare dată pline. Pentru a vedea dacă aceste pahare sunt pline, petrolişti forează sonde de explorare, culeg date şi abia apoi iau decizia de a trece la extracţia propriu-zisă.

Petrom îşi anunţă azi rezultatele pentru anul trecut, un an marcat de scăderea abruptă a preţului petrolului care a determinat compania să spună că-şi va reviziui bugetul de investiţii pentru 2015.

„Este voba de o acumulare de circa 20-25 de miliarde de metri cubi“, spun sursele citate.

La un grad de recuperare de circa 70% şi ţinând cont de preţul spot de tranzaţionare de pe platforma CEGH, una dintre cele mai mari platforme de gaze din Europa Centrală, valoarea acestei descoperiri ar putea fi estimată la circa 3,5 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.

România a avut în 2013 un consum de gaze de circa 12,5 miliarde de metri cubi, după cum arată datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Nivelul este cu 19% mai mic faţă de cel din 2008, cel mai bun an pentru economia locală, şi chiar mai redus decât cel din 2009, anul în care România a intrat în recesiune.