Ion Iancuţ – Căutătorul de lumină şi Ioana Ursa – Akedia/ de Ziarul de duminică

Expoziţii între 17 februarie - 5 martie 2015

„Cu o vocaţie descoperită de timpuriu şi cultivată cu consecvenţă de-a lungul anilor, Ion Iancuţ şi-a construit un discurs inconfundabil în sculptura contemporană. Opţiunea sa pentru morfologii cu o deosebită sarcină imaginativă are raţiuni adânci, întemeiate pe aderenţa la cultura arhaică care îşi caută drum prin neîncetatele experienţe ale actualităţii. Elementul antropomorf, mereu prezent în creaţia lui Ion Iancuţ, nu apare din dorinţa de a dezvălui amănunte particularizatoare, care să funcţioneze sub zodia portretisticii, în care domină intenţiile mimetice. Mult mai importantă i se pare artistului să plaseze forma sculpturală (în general, elemetele demersului artistic, aparţinând regimului volumetric, discursului pictural sau grafic) în punctul central al unei discuţii despre om, despre condiţia umană, în perspectivă existenţială şi filozofică. Există, de aceea, o anume perspectivă teatrală, care presupune o distanţă contemplativă, dar care solicită în acelaşi timp privitorul. Personajele care populează spaţiul lucrărilor sale sunt „văzute”, de regulă, în mişcare, în unghiuri neaşteptate, care menţin o irepresibilă impresie de manifestare, de neîntreruptă activitate (foto 2-8). Ele evocă teritoriul mitologiei sau al legendelor literare (Adam; Centaur; Fiul risipitor; Ulise) sau pot impune imagini simbolice (diverse întruchipări ale Căutătorului de lumină). Spaţiul existenţei poate fi traversat de aedul singuratic, un „observator” pătrunzător al spectacolului vieţii. Dincolo de aspectele tehnice (din acest punct de vedere, virtuozitatea lui Ion Iancuţ este impresionantă), avem de-a face cu o un univers artistic omogen.”  – Constantin Prut

*

*     *

„Când ma gândesc la locul meu în lumea artistică, între artişti, mă văd nu de puţine ori afară din peisaj şi nu mă refer neapărat la stilul artistic, ci mai degrabă la un  mod de a mă raporta la mine ca persoană. În general, în mediul artistic văd mult optimism, multă siguranţă de sine, mulţi artişti ce au un statement pe care îl apără cu înverşunare – oricum cam toţi sunt siguri că sunt artişti .. dar eu? Hmmm, nu pot zice că mă pot cataloga prea concis... Între artişti esti artist, nu? Nu de multe ori mă găsesc plictisită de toata viermuiala vernisajelor şi lumii mari artistice.. prefer bine mersi să pictez ceva mic şi să fac o mâncare gustoasă în familie.. dar nu e ca şi cum asta mi-ar aduce fericirea... nici  pe departe şi de aici derivă frustrările... Poate sufăr totuşi de ceva?... Să fie oare.. Akedia?

Teologii, istoricii şi criticii descriu Akedia ca pe o varietate de stări psihologice, comportamente şi condiţii existenţiale: lene, apatie, plictiseală. Considerat un demon pentru monahii pustiei primelor veacuri creştine şi o problemă prezentă încă de la de la începuturile abordării psihologiei; este întâlnită astăzi mai ales în mediile cultivate, elitiste, fiind o sursă de trăire şi creaţie artistică.

În secolul XIII, teologul Thoma D’Aquino identifica Akedia cu «tristeţea după lume», înţeleasă ca un dor după cele lumeşti în monasticism.

Cum o văd eu pentru mine – o insatisfacţie şi un permanent dor după o stare de graţie şi fericire între oameni, între cele lumeşti, în această viaţă. Dar şi o resemnare că nimic din lume nu poate umple nevoiele  spirtului. Un zbucium, o nelinişte care nu te lasă să trăieşti prezentul, iar viitorul ţi se pare copleşitor.” (foto 9-15, lucrări de Ioana Ursa)

*

*     *

Începând cu luna februarie, Art Yourself Gallery susţine o serie de proiecţii săptămânale pe tema expoziţiei din luna respectivă. Sunteţi aşteptaţi în fiecare vineri cu două lungmetraje, ficţiune şi documentar, sau un lung şi scurt-metraj din repertoriul cinema-ului de autor. 

RED a colorat istoria filmului prin asocierile vizuale şi culturale la care aceasta face trimitere. Numeroşi realizatori au ales tonalitatea roşului pentru a reda prin imagine starea de intensitate, spontaneitate şi nebunie pe care o transmite culoarea. La nivel narativ, aceştia s-au jucat şi cu asocierile culturale care corespund culorii, cum ar fi iubirea, pasiunea dar şi pericolul şi anumite ideologii.

Seria nu se putea lipsi de o grupa în care sângele să fie însuşi un personaj prinicipal; apariţia acestuia în The Shining al lui Stanley Kubrick şi în Deep Red, semnat de regizorul cult al filmului horror, Dario Argento, conduce însă cele două filme pe căi diferite.  

Ultima pereche explorează evoluţia femeii fatale (cu al ei ruj roşu) în istoria filmului. Dacă Alfred Hitchcock este cunoscut pentru personajele femeii fatale iniţial ameninţătoare care înspre sfârşit este îmblânzită/ calmată/ pedepsită, modelul acesta aplicându-se şi în cazul lui Marnie, Jonathan Glazer are o altă viziune asupra personajului jucat de Scarlett Johansson în Under the Skin.