Ialomiţianu: Impactul bugetar al noului Cod Fiscal poate duce la imposibilitatea plătirii salariilor

Autor: Emma Toader 20.02.2015

"Eu cred că Victor Ponta e un «Moş Crăciun» venit cu întârziere şi în legătură cu promisiunile, şi în legătură cu modul de aplicare, pentru că economia are nevoie astăzi de măsuri pentru relansare, pentru a se crea locuri de muncă. Victor Ponta a venit cu aceste modificări pentru a supravieţui la guvernare, este un exerciţiu de imagine", a spus fostul ministru.

El a arătat că "fundamentarea este la nivel zero", pentru că guvernanţii se bazează pe creşterea economică, dar până acum s-a dovedit că România a avut creştere economică, "dar veniturile au scăzut din PIB".

Gheorghe Ialomiţianu a mai spus că, dacă măsurile erau sustenabile, se aprobau prin ordonanţă de urgenţă şi nu s-ar fi întocmit proiect de lege, care să fie transmis la Parlament.

"Orice reducere de impozite şi taxe reprezintă un lucru bun atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru oameni. Dar trebuie susţinut bugetar, pentru că noi avem de plătit pensii, salarii, avem de făcut investiţii. Ei ne spun, şi Victor Ponta şi ministrul de Finanţe ne spun, că impactul bugetar ar fi la minus 36 de miliarde de lei, vă daţi seama că numai fondul de pensii este aproape 50 de miliarde de lei? S-ar putea pensiile să nu se poată plăti. Fondul de salarii este la vreo 46 de miliarde. De unde? Investiţii ne-au promis de 36 de miliarde de lei. Vă daţi seama că impactul acesta bugetar aduce România în imposibilitatea să plătească, pensii, salarii, să se facă investiţii", a explicat fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.