Acţiunile FP au ajuns la un pas de pragul de 0,9 lei

Autor: Roxana Pricop 23.02.2015
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au încheiat şedinţa de vineri, 20 februarie, la cotaţia de 0,8915 lei/unitate, după ce în ultimele săptămâni au intrat pe un trend ascendent şi au reuşit să recupereze mare parte din scăderea raportată în luna ianuarie.

În prezent, FP are un minus de 0,5% faţă de începutul anului, în condiţiile în care titlurile fondului au început luna februarie cu un minus de aproape 7% faţă de începutul anului. Mare parte din scădere raportată de acţiunile FP la începutul anului a fost cauzată de acţiunile OMV Petrom, care deţin cea mai ridicată pondere în portofoliul fondului şi care s-au corectat puternic din cauza scăderii preţului petrolului dar şi a aşteptărilor investitorilor cu privire la rezultatele financiare pentru anul 2014, pe care compania petrolieră urma să le anunţe.

Peste o treime din activele de 12,8 miliarde de lei ale fondului sunt investite în acţiuni OMV Petrom. Compania a anunţat joi, 19 februarie, o scădere de 56% a profitului în 2014 până la  2,1 miliarde de lei. Circa 10% din activele fondului sunt plasate în acţiuni Romgaz, compania anunţând tot joi cel mai mare profit din istorie, de 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 44% faţă de anul precedent.

Revenirea acţiunilor FP are loc în condiţiile în care pe 10 februarie, Frank­lin Templeton, administratorul activelor fondului, a început cel de-al cincilea program de răscumpărări, care vizează achiziţia a 227,5 milioane de acţiuni. La ultimul preţ din piaţă, pachetul valoarează circa 200 milioane de lei.

Acţiunile pe care fondul le răscumpără vor fi reduse din capitalul social.

La 31 ianuarie, fondul avea cash în conturi 234 milioane de lei, în scădere cu circa 70 milioane de lei faţă de 31 decembrie 2014. Acţiunile FP se tranzacţionează la un discount de 25% faţă de activul net.