Gerea, ministrul Energiei: Am vrea ca strategia energetică să fie gata undeva în septembrie-octombrie

Autor: Radu Bostan 23.02.2015

Am dori ca strategia energetică a României să fie gata undeva în septembrie-octombrie, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea, luni, la ZF Power Summit 2015.

"Bine ar fi fost dacă am fi avut deja finalizată strategia de reindustrializare, ca să ştim în ce direcţie vrem să mergem. Trebuie să ştim cât vom consuma şi unde vom consuma. În acest moment nu avem o idee finalizată despre reindustrializare, şi atunci la nivelul ministerului va trebui să găsim un răspuns: vom merge pe eficienţă energetic,pe asigurarea unui mix energetic şi un potenţial de dezvoltare optim pentru industria românească."

Alte declaraţii ale ministrului :

În ceea ce priveşte Complexul Eenergetic Oltenia şi Complexul Eenergetic Hunedoara, lucrurile pot fi dezvoltate. Sunt două situaţii, deşi similare, care au variante diferite de evoluţie.

CEO are un potenţial ridicat – produce mult şi la un preţ aproape competitiv şi are şi resurse interne de revigorare, inclusiv să se încadreze în ţintele propuse de partenerii noştri financiari.

S-a vorbit despre restructurare la CEO, au fost şi proteste faţă de politica de până acum a conducerii Complexului. Săptămâna aceasta, o parte din aşa-zisa restructurare la Oltenia are toate şansele să aibă loc, dar sub altă formă. Încercăm să împuşcăm doi iepuri deodată, să vedem cum o anumită parte a Complexului, ineficientă pentru dânşii, poate căpăta valoare în altă parte – anume minele de la Berbeşti să fuzioneze cu CET Govora.

România deţine preşedinţia grupului statelor membre pronucleare.  Am trimis o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene şi Comisarului pentru Energie, în care am atras atenţia că Europa trebuie să se implice mai mult în finanţarea acestor proiecte.​Nu numai România să aibă asigurată securitatea energetică, ci să asigurăm şi securitatea celor din jurul nostru. Am intrat într-o epocă de frământări politice. Nu ştim cum vor evolua aceste scenarii care se întâmplă nu departe de graniţele noastre, iar România poate deveni un furnizor de securitate energetică.