Dinu Pescariu, audiat la DNA în dosarul "Microsoft"

Autor: Livia Ispas 25.02.2015

Dinu Pescariu a venit, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul "Microsoft", în care a făcut mai multe denunţuri, arătând printre altele că a dat mită mai multor persoane, între care Dorin Cocoş şi Elena Udrea.

Dinu Perscariu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi nu a dorit să spună de ce a fost chemat de procurori.

La DNA a fost audiat, luni şi marţi, primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a fost adus din arest pentru a da declaraţii în dosarul "Microsoft". Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Ştefan a recunoscut faptele de care este acuzat şi a dat o declaraţie în care a arătat cum au fost folosiţi banii primiţi ca mită.

Gheorghe Ştefan este în arest preventiv din 29 octombrie 2014, în dosarul "Microsoft", în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Instanţa supremă a decis, luni, prelungirea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Ştefan pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 februarie până la 27 martie, la cererea procurorilor DNA, hotărâre care poate fi contestată tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul lui Dorin Cocoş, arestat preventiv în acelaşi dosar, instanţa a dispus înlocuirea cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA. Dorin Cocoş nu poate însă părăsi arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat şi fiul său, Alin Cocoş, dar şi fostul şef al DIICOT.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DNA au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru Dorin Cocoş după ce omul de afaceri a făcut un denunţ în dosarul "Microsoft", în care a inclus relatări privindu-i, printre alţii, pe Vasile Blaga şi Elena Udrea.

Instanţa supremă au dispus, tot luni, prelungirea arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie. Sandu şi Nicolae au stat în arest preventiv din 29 octombrie 2014 până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, în sala de judecată, Cocoş, Sandu şi Dumitru Nicolae i-au spus judecătorului că recunosc acuzaţiile DNA şi că au colaborat cu anchetatorii, în vreme ce Gheorghe Ştefan şi-a menţinut declaraţiile iniţiale în care nu recunoaşte implicarea sa în dosarul "Microsoft".

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 - 17 februarie, în prezent fiind cercetată în arest la domiciliu.

În dosarul Microsoft, Dorin Cocoş este acuzat că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul "Microsoft", a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justiţie".

"La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 - februarie 2014", au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont şi înscrisuri olografe ridicate la percheziţii, în care sunt indicate sume de bani plătite.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, înainte de a fi plasat în arest la domiciliu, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de înlocuire a acestei măsuri, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.

"Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro", ar fi declarat Sandu, potrivit Antena 3.

Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA care instrumentează dosarul "Microsoft" că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.