UTI va informatiza transportul public din oraşul bulgar Burgas, pentru 9,3 milioane euro

Autor: Liviu Iancu 25.02.2015

Finalizarea proiectului, atribuit prin licitaţie publică, este estimată pentru primăvara anului 2016. Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, bugetul Burgas şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În prezent, spun reprezentanţii UTI, regia de transport Burgasbus funcţionează cu bilete de hârtie şi abonamente lunare sau săptămânale. UTI va implementarea mai multe sisteme integrate: taxare automată, management al vehiculelor de transport public (inclusiv prioritizarea accesului acestora în trafic), informarea călătorilor în timp real în staţiile de autobuz, supraveghere video în vehiculele de transport în comun, în staţii şi în intersecţii şi managementul datelor colectate (analiza, procesarea şi arhivarea informaţiilor).

Reprezentanţii UTI cred că proiectul va determina creşterea atractivităţii, siguranţei şi confortului sistemului de transport în comun şi va contribui la reducerea fraudei, eficientizarea operării sistemului de transport şi a activităţilor comerciale şi "va genera instrumente care să asigure extinderea facilă a ofertei tarifare cu noi titluri de călătorie şi adaptarea titlurilor tarifare la situaţia existentă".

Proiectul este al doilea de tip ITS (Intelligent Transportation Solutions) dezvoltat de UTI în Bulgaria, după contractul de mentenanţă a sistemului de semaforizare din Sofia, semnat în 2013.

UTI a implementat şi alte proiecte pe piaţa bulgară, printre care sistemul de balizaj al pistei aeroportului din Varna, soluţii de securitate comercială pentru Metro şi H&M Sofia şi cardurile pentru tahograful digital.

"De altfel, UTI este în curs de a deschide o sucursală în Bulgaria care va avea ca obiective dezvoltarea de proiecte IT, de securitate, de instalaţii şi facility management. Prin soluţiile oferite sub umbrela smart city, UTI va contribui la transformarea oraşelor din Bulgaria în oraşe inteligente adaptate standardelor de viaţă actuale", se arată într-un comunicat al UTI transmis miercuri MEDIAFAX.

Grupul are deja sucursale în Polonia, Azerbaidjan, Moldova şi intenţionează să îşi extindă prezenţa şi pe alte pieţe.

UTI Grup este o companie de tip holding, cu capital majoritar românesc, fondată în 1990, fiind organizată la nivel operaţional pe patru linii de business: sisteme de securitate pentru infrastructuri critice şi apărare, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, managementul traficului, construcţii şi facility management.

UTI Grup a înregistrat în anul 2013 o cifră de afaceri de peste 140 de milioane de euro.