Dacă "The Romanians Are Coming" nu este reprezentativ, ce este reprezentativ atunci? Şcolile închise, spitalele închise, noroiul de pe străzile Comarnicului, mizeria din Gara de Nord, sărăcia lucie din satele Moldovei?

Autor: Iulian Anghel 25.02.2015

Ce inadecvare! Ce risipă de resurse! Ce mahalagism patriotard! După ce au rezolvat toate problemele ţării, elita politică în frunte premierul mereu pe lângă problemă, cu ministrul de externe “tehnocratul” domn Bogdan Aurescu sau cu complet dezorientatul ambasador la Londra Ion Jinga s-au găsit să protesteze faţă de un film realizat de Channel 4 care prezintă viaţa a trei amărâţi de ţigani români veniţi în Marea Britanie să caute o viaţă mai bună. Iată ce a găsit de cuviinţă să-i transmită Bogdan Aurescu omologului său Philip Hammond: "(…) regretul profund faţă de reluarea aceloraşi clişee incorecte prin modul distorsionat şi părtinitor în care a fost prezentată comunitatea românească din Marea Britanie de către televiziunea britanicăprivată Channel 4, pe baza portretizării unor cazuri care nu sunt reprezentative la nivelul întregii comunităţi".

Ştiţi ce face Channel 4? Prezintă în mai multe episoade viaţa unor oameni. O viaţă de oameni amărâţi, la limita suprevieţuirii, la marginea societăţii. O face într-un fel în care doar o înţelegere imensă pentru suferinţa umană o poate face. Cu un soi de solidaritate mută cum numai un suflet plin de bunătate o poate face.

Lăsând la o parte prostia de a protesta pe lângă guvernul britanic pentru un film realizat de un canal de televiziune privat, rămâne întrebarea: cine şi când a spus că viaţa a trei oameni amărâţi (prezentaţi în primul episod) ar fi “reprezentativă la nivelul comunităţii”? Realizatorii nu o spun, în niciun caz.

În urmă cu mai mulţi ani am făcut un reportaj în Valea Jiului. Am vorbit cu oameni pentru care singura masă pe zi ce şi-o permiteau era cea de la cantina socială. Am mers într-o casă, chipurile de om, care, în plină iarnă, nu avea nici căldură, iar geamul singurei camera era spart. Zăpada viscolită era oprită de un celofan care acoperea gaura din zid. Nu aveau bani nici pentru o pâine, darămi-te să cumpere un gem care se spărsese sau lemne. I-am spus primarului de atunci din Uricani despre această situaţie şi a ridicat din umeri. Am scris despre asta, dar nimeni nu a îndrăznit să mă acuze că scriu despre oameni sărmani, despre nefericirea lor sau că aş pretinde că fac un portret puţin măgulitor “poporului” Văii Jiului. O astfe de poveste este şi cea spusă de cei de la Channel 4. Pentru că o bună parte din oamenii sărmani din Valea Jiului au plecat probabil în Marea Britanie sau aiurea. Nu trebuie spuse aceste poveşti?

Trei milioane de români au plecat în ultimii 25 de ani din ţară.  Pe unii dintre ei îi cunosc. Cunosc oameni care au plecat la studii, şi-au făcut doctorate şi acum lucrează în companii de prestigiu din străinătate sau în universităţi străine şi câştigă bine. Şi-au făcut un rost departe de casă, iar creierele lor vor lipsi cumplit României de mâine. Au plecat pentru că aici mare lucru nu puteau face. Pe aceştia Ponta ar vrea să-i impoziteze, dacă ar putea. Cunosc şi oameni care au dormit sub cerul liber, cu moartea în suflet. Mi-a povestit odată un astfel de om disperarea pe care a trăit-o pe străzile Romei în mijlocul nopţii, fără niciun ban, fără să fi mâncat toată ziua, fără adăpost, fără nico perspectivă. A fost “salvat” de un străin căruia i s-a făcut milă de el. Acum conduce o firmă de construcţii la Roma. El a avut noroc. Cunosc un alt om care, la Milano, a dormit luni întregi “la vagoane” alături de alţi zeci de români în situaţia lui, adică într-un vagon de tren dintr-o gară dezafectată, în plină iarnă. S-a îmbolnăvit, s-a întors în România şi nu mai face nimic. Nu este aceasta o parte din România, chiar dacă este la 3.000 de kilometri departe de patrie? Poate nu este reprezentativă, dar ea este aici. Indiferent dacă trăieşte în Valea Jiului sau pe maidanele Londrei sau ale Liverpoolului. Despre această parte a României povesteşte Channel 4 în documentarul (de fapt o poveste aproape romanţată) "The Romanians Are Coming".

Ce aţi făcut voi ca astfel de lucuri să nu se întâmple, să nu fie “reprezentative”, să nu poată fi povestite pentru că pur şi simplu nu există? Ca să puteţi acum să vă revoltaţi? Haide să vedem cifrele. Trei milioane de români şi-au luat câmpii şi au plecat din ţară. Nu au cum să nu fie vizibili, trei milioane de oameni, de aceea se scrie atât despre noi. Salariile în România sunt printre cele mai mici din Europa, veniturile sunt la sub o treime media europeană. Şcolile, mai ales cele din mediul rural, sunt o paragină. Spitalul din Iveşti, judeţul Galaţi, ca alte zeci de spitale, a fost închis, iar oamenii trebuie să meargă zeci de kilometri cu ce pot, dacă au o problemă, pentru că nici trenurile nu mai merg ca lumea. În aceeaşi vreme, mii de medici părăsesc anual ţara. Aţi văzut gările României, gările de provincie? Gara din Tecuci, din Iveşti, din Lieşti, le-aţi văzut în ce hal sunt? I-aţi văzut pe oamenii din Comarnic înotând prin noroi până la gât pentru că şefii judeţului, apropiaţi ai dumneavoastră, domnule premier, au furat banii europeni destinaţi canalizării oraşului?

Amabasadorul nostru la Londra se grăbeştea acum să dea comunicate împotriva uni film, dar în timpul scandalului de dinaintea eliminării restricţiilor de muncă pentru Marea Britanie, în 2013, şi când chiar trebuia să vorbească pentru că reacţiie veneau din mediul guvernamental britanic, a tăcut ca mortul în păpuşoi.

Hai să vă povestesc o secvenţă din acest film care conţine poveştile zguduitoare ale unor oameni. Nu este reprezentativ pentru România, fără discuţie, viaţa unui emigrant român care trăieşte lângă o groapă de gunoi din Liverpool. Dar este plin de înţelegere unghiul din care realizatorii filmului privesc aceste poveşti. La un moment dat, unul dintre protagoniştii filmului, care mătură străzile şi trăieşte într-o parcare murdară, spune că îi place acolo, uneori, pentru că are o privelişte bună - o grădină frumoasă se deschide în faţă. Şi, adaugă el: se spune că frumuseţea salvează lumea! Să laşi în gura unui personaj de la periferia societăţii o astfel de frază, nu arată decât imensa înţelegere pentru drama lui. Pentru speranţele lui. Pentru ceea ce ar trebui să fie (frumuseţe) şi ceea ce este (mizerie şi imensă sărăcie).

Ce găsesc guvernanţii noştri să spună, când ar trebui să tacă cu capul în jos: nu este reprezentativ! Dar ce este reprezentativ atunci – şcolile închise (o treime din capacităţile educaţionale s-au închis în ultimii 25 de ani), spitalele închise? Noroiul de pe străzile Comarnicului, mizeria din Gara de Nord din Bucureşti? Sărăcia lucie din Valea Jiului, din satele Moldovei?

Nu te speli pe mâini de o povară gravă care este România de azi, doar susţinând că aşa ceva nu este “reprezentativ”.