Compania Uraniului ar putea scumpi vânzările către Nuclearelectrica

Autor: Radu Bostan 04.03.2015

Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) s-ar putea confrunta cu o majo­rare a cheltuielilor de exploatare dacă uni­cul său furnizor de material nuclear, Com­pania Naţională a Uraniului (CNU), decide să scumpească uraniul pentru a asigura angajaţilor salarii mai mari şi a dezamorsa conflictul de muncă de la minele din Suceava.

Câteva sute de mineri protestează încă din luna ianuarie, solicitând creşteri salariale şi modificarea sistemului de calcul al pensiilor. Un protocol încheiat pe 30 ianuarie cu Ministerul Energiei, care prevedea creşterea cu 25% a salariilor, nu a fost pus în aplicare, iar la începutul acestei săptămâni 200 de mineri s-au blocat în subteran şi au ameninţat că intră în greva foamei dacă solicitările nu le sunt îndeplinite.

Directorul general al CNU, Ioan Moraru, spune însă că salariile pot fi cres­cute cu maximum 5% din sursele proprii, iar o majorare mai mare ar putea fi realizată numai printr-un act al guvernului care să mărească bugetul companiei.