Subway a deschis al doilea restaurant dintr-o benzinărie Petrom

Autor: Cristina Roşca 04.03.2015

Lanţul de restaurante Subway, prezent pe piaţa locală din primăvara lui 2012, a deschis cel de-al doilea restaurant al lanţului amplasat într-o benzinărie Petrom la Oradea. Primul restaurant drive-through a fost inaugurat anul trecut la Sibiu şi este vizitat zilnic de sute de clienţi, potrivit datelor comunicate de companie. De asemenea, compania a mai deschis în acest an o unitate în Oradea, în centrul istoric al oraşului, într-o zonă în care sunt amplasate mai multe restaurante, cluburi şi baruri. Restaurantul, amplasat pe trei niveluri, este deschis nonstop, la fel ca şi cel din Alba Iulia. „După o analiză riguroasă a pieţei din România, am luat decizia unei extinderi din centrul ţării în zona de vest. De asemenea, ne-am dorit să deschidem mai multe restaurante Subway în incinta benzinăriilor, întrucât acestea au fost foarte bine primite de către clienţii noştri”, spune Fabiola Rios, marketing manager pentru CEE şi zona mediteraneană în cadrul Subway. Subway a intrat pe piaţa locală acum trei ani cu un restaurant în Capitală şi a ajuns la 22 de unităţi. Potrivit ultimelor date ale ZF, un restaurant are afaceri medii de câteva sute de mii de euro.