Şeful FBI, fost vice al Lockheed Martin şi angajat al fondului speculativ Bridgewater, a trecut pe la Bucureşti într-o discreţie totală

Autor: Iulian Anghel 05.03.2015

Unul dintre cele mai interesante personaje de pe scena publică americană - James Comey (foto), director al FBI, a părăsit Bucureştiul într-o discreţie totală, deşi s-a întâlnit în scurta sa vizită aici cu preşedintele, cu primul-ministru, cu noul şef al SRI şi cu şefii procurorilor. James Comey pare că ştie destul de bine România. El are o carieră extreme de intersantă, are „cel mai american CV”, după cum glumea The Guardian, la numirea sa în funcţia de director al FBI în toamna lui 2013. A lucrat în procuratura SUA, a fost vicepreşedine al gigantului complex militaro – industrial Lockheed Martin, ocupându-se prin urmare de comerţul cu arme şi vânzarea de avioane (într-o vreme în care compania colabora îndeaproape cu România), dar a lucrat şi pentru Bridgewater Associates, cel  mai mare fond de hedging din lume. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Chicago, a fost procuror, iar în 2003 George W. Bush l-a numit procuror general adjunct al Statelor Unite. A plecat însă doi ani mai târziu la Lockheed Martin, companie care avea în acea prioadă afaceri solide la Bucureşti. Lockheed Martin este compania care a produs avioanele de transport Hercules C – 130 aflate în dotarea forţelor aeriene române (armata foloseşte acum mai cu seamă avioanele C- 27 Spartan). De asemenea, radarele aflate în înzestrarea armatei române au fost cumpărate tot de la Lockheed Martin şi tot această compania va modernizează şi cele 12 avioane

F-16 pe care România le-a cumpărat de la forţele armate portugheze. Când, în 2013, a fost numit director al FBI, a primit în Senatul american un singur vot împotrivă şi 93 pentru. Comey a fost marţi la Bucureşti, dar despre vizita sa s-a aflat târziu. Oficial a venit să discute despre infracţionalitatea cibernetică. S-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta, cu noul şef al SRI Eduard Hellvig şi cu şefii procurorilor.