Emilian Oprea despre De ce eu?: „Pentru mine, Panait este un simbol”/ de Diana Pârvulescu

Autor: Diana Pârvulescu 05.03.2015

Emilian Oprea este actorul principal din filmul „De ce eu?”, de Tudor Giurgiu.

Emilian Oprea a vorbit, pentru MEDIAFAX, despre perioada de documentare pentru acest rol, despre persoanele care au făcut parte din viaţa lui Cristian Panait şi pe care le-a cunoscut, dar şi despre faptul că, pentru el, interpretarea procurorului nu a reprezentat un rol. „Am fost foarte impresionat şi sunt în continuare de povestea lui Cristian Panait şi asta a fost pe primul plan şi tot ce a urmat după a fost secund.”

Actorul a spus că nu ştia despre cazul procurorului Cristian Panait în momentul în care regizorul Tudor Giurgiu l-a sunat pentru a-i propune acest rol. „Nu ştiam nimic, din păcate. (...) Mărturisesc că nu aveam nicio legătură cu ceea ce înseamnă justiţie, problemele politice din ţară, terminasem facultatea, eram concentrat doar pe teatru, făceam doar teatru şi atât. Nu mă interesau multe lucruri şi după ce am aflat de Cristian, de poveştile acestea, am început să fiu mai atent la ceea ce se petrece în România, în domeniul acesta”, a explicat Oprea.

El a relatat că persoanele care au făcut parte din viaţa lui Cristian Panait şi cu care a discutat, precum o fostă studentă a procurorului, o fostă iubită şi un coleg procuror, l-au ajutat să cunoască viaţa lui Cristian Panait. „M-au ajutat toţi trei pentru că nu aveam nimic, nu ştiam absolut nimic despre cum era Cristian în viaţa de zi cu zi. Întâlnirile cu oamenii aceştia au fost ca o revelaţie”, a continuat Emilian Oprea.

„Nu ştiam cum să fac, ce să fac, ştiam doar din presă, văzusem o scurtă filmare, filmarea percheziţiei (percheziţia din casa procurorului Alexandru Lele, n.r.) şi atât. În rest, nu aveam nimic. (...) Sunt impresionat în continure de ceea ce s-a întâmplat cu acest om atât de frumos”, a spus actorul.

Întrebat dacă nu l-au derutat toate materialele din presă pe care le-a citit despre Cristian Panait, Emilian Oprea a afirmat că a selectat informaţiile „pentru că după ce i-am întâlnit pe oamenii aceştia (cele trei persoane cu care actorul s-a cunoscut n.r.), mi-am făcut o imagine despre cine era Cristian şi am ştiut să dau la o parte balastul. Este şi mult balast în ceea ce îl priveşte pe Cristian”, a completat acesta.

El a povestit că în timpul filmărilor nu şi-a dorit să o cunoască pe mătuşa procurorului Cristian Panait, Eleni Dumitru, precizând însă că, în prezent, se întâlneşte cu aceasta şi o vizitează. Întrebat de ce a vrut să se distranţeze de mătuşa procurorului, ea putând să îl ajute la o completare a vieţii lui Cristian Panait, Emilian Oprea a afirmat că şi-a dat seama „că i-a fost teamă să nu ia pe umeri ceva mai mult decât poate duce.” „Mi-a fost frică, deja devenisem foarte ataşat de povestea asta şi de el şi m-am gândit că dacă mă întâlnesc şi cu mătuşa lui, atunci poate clachez”, a mai spus acesta.

„Ştiu că poate fi privit ciudat, dar nu prea mă interesează, dar pentru mine Cristian nu este un rol, este ca un prieten dispărut înainte de vreme şi îmi pare foarte rău că nu l-am cunoscut”, a afirmat Emilian Oprea.

Despre atmosfera de pe platoul de filmare în zilele în care se realiza scena finală a lungmetrajului, Emilian Oprea a povestit că totul era foarte apăsător, „erau emoţii atât de palpabile”. „(...) nimeni nu vorbea cu nimeni în zilele acelea, toată lumea îşi făcea treaba, toată lumea era OK, dar nimeni nu mai vorbea cu nimeni. Pe mine m-a ajutat lucrul acesta, pentru că tot timpul mă gândeam la chestia asta, că nu o să mor, că oamenii din jurul meu au grijă de mine. Ei sunt alături de mine, noi spunem o poveste, continuăm ceva. Nici nu pot vorbi despre dificultăţi când Cristian a trecut prin ceea ce a trecut”, a spus Oprea.

Întrebat dacă a reuşit să se detaşeze de interpretarea lui Cristian Panait, acesta a afirmat că: „Nu o să mă detaşez niciodată de Cristian. (...) Nu este un rol. M-am ataşat foarte tare de omul acesta, de povestea aceasta.”

Dacă intrepretarea procurorului Cristian Panait l-a schimbat, Emilian Oprea a afirmat că procurorul este un simbol pentru el, „partea frumoasă pe care o uităm tot timpul”. „Când suntem mici, când suntem copii, suntem foarte curaţi, avem un ideal şi urmăm o cale. Apoi viaţa ne tot schimbă, uităm de copilul din noi, uităm de frumuseţea din noi, şi Cristian este un simbol, este partea aceea frumoasă pe care noi o uităm tot timpul. Ne mai amintim de ea când ne întâlnim cu părinţii noştri sau când ne uităm la propriii noştri copii sau când mergem la biserică. După aceea, uităm repede”, a declarat Emilian Oprea.

Născut în 1977, la Bârlad, Emilian Oprea a studiat actoria la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, absolvind în 2001, la clasa profesorilor Cornelia Gheorghiu şi Emil Coşeru. Din 2002, este actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, unde a jucat în peste 20 de spectacole, colaborând cu regizori precum Radu Afrim („Sufletul. Puncte de vedere”, „Omul pernă”, „Inimi cicatrizate”, „Adam Geist”, „Plaja”), Victor Ioan Frunză, Istvan Szabó şi Radu Apostol.

În 2015, va putea fi văzut şi în „Autoportretul unei fete cuminţi”, de Ana Lungu, selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, şi în noul film al lui Marian Crişan, „Orizont”, o versiune modernă a nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici. Emilian Oprea joacă şi în noul scurtmetraj al lui Radu Potcoavă, „Mesagerul”.