Sunt bani, dar nu merg în credite. Băncile au depus la BNR 7 mld. lei în fiecare zi din februarie

Autor: Liviu Popescu 09.03.2015

Băncile au depus în medie în fiecare zi lucrătoare din luna februrarie circa 7 mld. lei la BNR, prin facilitatea de depozit, de nouă ori mai mult faţă de media zilnică înregistrată în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor BNR. Sumele depuse la BNR atinseseră un record de 14 mld. lei în ianuarie, astel că media zilnică din primele două luni este de circa 11 mld. lei.

Bancherii se plâng că nu găsesc suficienţi clienţi solvabili cărora să le dea credite şi că riscurile sunt prea mari, explicând astfel de ce stă închis robinetul creditării.

Stocul de credite a scăzut cu 8 miliarde de lei în ultimul an, în condiţiile în care vânzările noi nu reuşesc să acopere rambursările. Deteriorarea stocului de credite a fost accentuată în acelaşi timp de procesul de curăţare a portofoliilor de neperformante derulat anul trecut de băncile locale. Anul trecut, vânzările de credite noi s-au apropiat de 50 mld. lei.

Facilitatea de depozit pusă la dispoziţie de banca centrală permite instituţiilor de credit să plaseze la sfârşitul fiecărei zile de tranzacţionare lichiditatea în exces în depozite pe o zi la BNR, la o rată de dobândă predeterminată, dacă nu identifică alte plasamente. Dobânda este de 0,25% pe an în prezent, în condiţiile în care dobânda-cheie este la un minim istoric de 2,25% pe an.

Creşterea sumelor plasate la BNR la începutul anului vine pe fondul îmbunătăţirii lichidităţii existente în piaţa monetară. Această situaţie este reflectată şi de dobânzile interbancare din ce în ce mai mici. Dobânda Robor la 3 luni, pe baza căreia sunt calculate costul creditelor de retail, se află în prezent aproape de nivelul minim record de 1,3% pe an. Nivelul este la jumătate faţă de cel din toamna anului trecut.

Anul trecut, dobânzile au crescut puternic în lunie august şi septembrie, iar atunci BNR a intervenit pe piaţă şi a injectat prin mai multe operaţiuni repo 9 mld. lei în sistemul bancar. Acesta a fost al doilea val de volatilitate a dobânzilor înregistrat anul trecut. Sumele depuse la BNR scăzuseră puternic în august, septembrie şi octombrie.