Avocat Gabriel Zbârcea: Nu există proiecte mari în avocatură. Cu 3-5 ani în urmă aveam 10 întâlniri pe zi şi semnam 8 contracte; acum poate semnez 3
Autor:
Roxana Rosu
10.03.2015
Cu 3-5 ani în urmă aveam circa 10 întâlniri pe zi în urma cărora încheiam opt contracte cu clienţi noi. Acum am tot 10 întâlniri pe zi, dar nu ştiu dacă prind 3 contracte, a declarat luni, la ZF Live, Gabriel Zbârcea, managing partner la Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
El a adăugat că anul trecut nu au fost proiecte mari în avocatură şi că în lipsa lor trebuie să inovezi. Zbârcea a criticat impredictibilitatea Codului fiscal, discuţiile pe redevenţe şi faptul că administraţia publică este blocată, în condiţiile în care jumătate din preşedinţii consiliilor judeţene au probleme cu DNA sau cu ANI, iar funcţionarilor publici le e frică să mai semneze acte. „Piaţa avocaturii reflectă economia. Suntem o societate divizată. Există incoerenţă legislativă, impredictibilitate pe codul fiscal, pe redevenţe. Sunt lucruri foarte importante. Mă uit în jur, la Rusia, la Ucraina, la Grecia, la UE. Era un trend favorabil României şi putea atrage investiţii care s-ar fi dus în Ucraina, dar nu s-a întâmplat aşa.“