Din weekend, ultima „urmă“ de Bricostore va fi în Băneasa

Autor: Cristi Moga 10.03.2015
Grupul britanic Kingfisher, care şi-a făcut intrarea pe piaţa locală prin achiziţia reţelei de bricolaj Bricostore, va finaliza vineri remodelarea unui pachet de şase magazine care vor intra sub umbrela Brico Depot, astfel că ultima „urmă“ a trecerii francezilor de la Bricostore prin România va rămâne în cadrul parcului comercial din Băneasa, în nordul Capitalei.
 
Britanicii au cumpărat în 2013 de la familia Bresson, proprietarii Bricostore, un pachet de 15 magazine, iar opt dintre acestea au fost transformate şi redenumite Brico Depot încă de anul trecut. Vineri 13 martie este programată finalizarea proce­sului de rebranding pentru alte şase unităţi situate în oraşele Su­ceava, Focşani, Brăila, Constanţa, Călă­ra­şi şi Severin. Francezii au lăsat pentru final unitatea din Băneasa, una dintre cele mai bune ca vânzări pentru reţeaua Bricos­tore, dar şi un magazin cu o suprafaţă mare, care ur­mează a fi redi­men­sionat.