Trei firme din Galaţi construiesc cu 40 mil. euro aproape zece kilometri de autostradă lângă Târgu Mureş

Autor: Andreea Neferu 12.03.2015

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat un contract de construcţie a lotului Târgu Mureş-Ungheni, ce face parte din Autostrada Transilvania (Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea). Constructorii acestui tronson, cu o lungime de 9,2 kilometri (dintre care 4,7 kilometri sunt reprezentaţi de un drum de legătură) sunt firmele româneşti Lemacons (controlată de Alin Constantinescu), Vega 93 (Corneliu Istrate) şi Arcada (Spiru Mantu şi Mihai Humă). Toate cele trei companii au sediul în Galaţi, iar Vega 93 este o companie care a intrat în urmă cu doar câteva luni în insolvenţă.

Valoarea contractului pentru construcţia acestei autostrăzi este de circa 180 de milioane de lei (40 de milioane de euro), iar companiile au la dispoziţie 12 luni pentru a realiza lucrările. Construcţia este finanţată în proporţie de 85% din fonduri de coeziune, restul fiind bani de la bugetul de stat.