Martin Slabbert, directorul NEPI, a vândut acţiuni de 25 mil. euro. Ce face cu banii?

Autor: Cristi Moga 12.03.2015

Martin Slabbert, sud-africanul care în urmă cu opt ani a fondat la Bucureşti fondul sud-african de investiţii NEPI, cel mai mare jucător din piaţa imobiliară locală, a vândut pe bursa de la Johannesburg pentru 327 milioane de ranzi (circa 25 de milioane de euro) un pachet de 2,386 milioane de acţiuni NEPI, reprezentând 0,85% din capitalul companiei.

“Vânzarea acţiunilor în piaţă a fost realizată pentru a finanţa o investiţie de 25 de milioane de euro în sectorul industrial/logistic din regiunea Europei Centrale, cu scopul înfiinţării unei noi companii de investiţii şi dezvoltare imobiliară alături de NEPI, unul dintre ceilalţi investitori fondatori, această investiţie fiind condiţionată de obţinerea aprobării din partea Consiliului de Administraţie NEPI”, se arată într-un comunicat transmis Bursei.

Slabbert a declarat recent pentru ZF că intenţionează să lanseze, alături de NEPI şi Resilient, o nouă companie ale cărei investiţii se vor concentra în sectorul industrial şi logistic, iar capitalul de start este estimat la 100 de milioane de euro.

Potrivit raportărilor de la sfârşitul anului trecut, Slabbert deţinea 1,81% din NEPI, participaţia sa fiind estimată la circa 60 de milioane de euro.

Slabbert, un fost consultant al Deloitte România, a dus în ultimii ani portofoliul NEPI spre 1,4 miliarde de euro. Cele mai importante active ale grupului sunt mallul Promenada din zona Floreasca şi proiectul Mega Mall ce va fi finalizat luna viitoare în Pantelimon, alături de proiecte de birouri precum Floreasca Business Park şi The Lakeview.