Indicele de dobândă Robor, utilizat pentru costul creditelor de retail în lei, se luptă cu piaţa să coboare sub pragul de 1,3% pe an

Autor: Liviu Popescu 16.03.2015

Dobânda Robor cu scadenţă la trei luni, utilizată ca bază de calcul pentru costul creditelor de retail în lei, a închis săptămâna trecută la nivelul de 1,32% pe an, staţionând la nivelul înregistrat în ziua precedentă, când a atins un nou minim istoric. Luni, indicatorul Robor ajunsese la 1,34% pe an. Evoluţia indicatorului Robor este cea care creează premisele pentru reducerea dobânzilor cerute de bănci la creditele acordate populaţiei începând chiar din această lună. Cele mai multe bănci şi-au stabilit finalul lunii martie ca perioadă de ajustare a dobânzilor la credite.

Precedenta rundă de actualizare a dobânzilor a fost în decembrie, când Robor ajunsese la 1,7% pe an. În ultimele cinci luni, dobânzile interbancare la trei luni s-au redus cu aproximativ două puncte procentuale.

Programul de relaxare monetară derulat de BNR, prin care instituţia doreşte să impulsioneze creditarea în lei, joacă un rol determinant în scăderea dobânzilor pe piaţa monetară, în condiiţiile în care BNR a redus dobânda-cheie la minimul istoric de 2,25% pe an, iar majoritatea analiştilor se aşteaptă ca la următoarea şedinţă a consiliului de administraţie al instituţiei, care va avea loc la finele acestei luni, Banca Naţională să mai opereze o tăiere de un sfert de punct procentual. La începutul lunii octombrie din anul trecut au fost câteva zile în care indicatorul Robor la trei luni s-a situat peste nivelul de dobândă a politicii monetare a BNR, aflată atunci la 3% pe an.

Dobânzile interbancare au avut pe parcursul anului trecut două perioade de volatilitate în lunile februarie şi septembrie. În a doua lună a anului trecut Robor atinsese maximul anului de 3,76% pe an pe fondul unui val de volatilitate a dobânzilor la lei, generat de o lipsă acută de lichiditate în sistemul bancar. În august şi septembrie, dobânzile au început să urce puternic, iar atunci BNR a intervenit pe piaţă şi a injectat 9 miliarde de lei prin operaţiuni de tip repo. Vineri, dobânda Robor cu scadenţă la şase luni a atins minimul istoric de 1,56% pe an.