Americanul de la Prospecţiuni Bucureşti: Dacă ar fi să-mi investesc banii, m-aş uita la locurile unde s-a descoperit deja ţiţei. Mai e mult petrol de găsit aici

Autor: Radu Bostan 16.03.2015
La mai bine de 150 de ani de la săparea, aproape manuală, a primelor sonde şi după aproape un secol de exploatare industrializată, subsolul României încă mai ascunde petrol.
 
Unde? Chiar acolo unde l-au descoperit şi de unde l-au extras alţii, cu zeci de ani înainte. Doar că dacă până recent în România s-a căutat petrol cu ajutorul unor radiografii ale solului, de prea puţină vreme a început să fie folosit echivalentul tomografiei computerizate, spune Gehrig Schultz, americanul care conduce cea mai veche companie de servicii geologice din ţară.
 
„România a fost explorată foarte în detaliu până la o adâncime de cam 3.000 de metri. Când vorbim de adâncimi mai mari, deja România nu mai este aşa de bine explorată, comparativ cu alte ţări. Dacă ar fi să îmi investesc banii în explorarea de petrol, m-aş uita în primul rând la locurile unde s-a descoperit deja ţiţei şi aş aplica noi tehnologii ca să-l găsesc. Mai sunt încă multe hidrocarburi de găsit“, spune Gehrig Schultz, preşedintele şi directorul general al Prospecţiuni Bucureşti.
 
Compania îşi trasează arborele genealogic până la înfiinţarea în 1950 a Institutului de Prospectări Geologice şi Geofizice de Hidro­carburi (IPPGH), la rândul său desprins din Institutul Geologic Român creat la începutul secolului XX. În cei 60 de ani, fie ea ca institut, sovrom, întreprindere sau companie privată, Prospecţiuni a fost implicată în cea mai mare parte din lucrările de explorare de petrol şi de gaze naturale, inclusiv prima achiziţie de date seismice 3D şi prima „radiografie“ a fundului mării. Deşi în ultimii ani activitatea  s-a extins în afara graniţelor, România încă mai ţine ocupate echipele companiei, care acum revizitează zăcămintele „cartografiate“ în urmă cu zeci de ani. „Am pe un perete o fotografie cu lucrări de prospectare seismică lângă Moreni, în 1932. La Moreni s-a des­coperit petrol în anii 1860, s-au forat sonde noi prin 1890, exploatarea a fost distrusă în Primul Război Mondial şi apoi s-a forat din nou prin anii 1920. Prima prospectare seismică a fost realizată în 1932. Noi am realizat seismica 3D în 2012 şi acum iarăşi se forează sonde noi acolo“.