Cine sunt cei 10 care ard 30% din toate gazele din România

Autor: Roxana Petrescu 17.03.2015

Cei mai mari consumatori de gaze naturale conectaţi direct la reţeaua de transport administrată de Trangaz au „ars“ anul trecut circa 3,3 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce echivalează cu 27,5% din toată cantitatea de gaze de care a avut nevoie România. Azomureş este cel mai mare consumator de gaze local, clasamentul fiind completat de alte combinate de îngrăşăminte chimice aparţinând grupului InterAgro, dar şi de producători de energie termo.

Potrivit specialiştilor din piaţă, în general, consumatorii care se leagă direct la sistemul de transport de gaze naturale sunt marii consumatori, aceia care aveau nevoie de presiuni mari pentru a putea fi alimentaţi. Anul trecut consumul de gaze s-a redus cu încă 4%, ceea ce înseamnă că România a  mai avut nevoie de 12 miliarde de metri cubi. Nivelul este semnificativ mai mic decât cel din 2008, când potrivit datelor din rapoartele Autorităţii Naţionale de Regle­mentare în domeniul Energiei (ANRE) România a consumat 15,5 miliarde de metri cubi.

Potrivit informaţiilor transmise de Transgaz, la finalul anului trecut erau 225 de consumatori direct conectaţi la sistemul naţional de transport, în creştere faţă de cei 177 de consumatori care se legau direct la sistem în 2008, dar cu toate acestea consumul lor este în scădere.