Austriecii de la Greiner au ajuns la 36 mil. euro şi 400 de angajaţi

Autor: Laurentiu Cotu 20.03.2015
Grupul de companii Greiner România, care pro­duce ambalaje şi este controlat de acţionari austrieci, a realizat anul trecut o cifră de afaceri con­solidată de aproximativ 36 mil. euro, în creştere cu 4% faţă de anul anterior.
 
Grupul austriac are trei subsidiare în Ro­mâ­nia, Greiner Packaging Sibiu, Greiner Assistec Le­reşti şi Thrace Greiner Packaging din Şe­lim­băr, Sibiu (un joint-venture cu firma grecească Thrace Plastics, care deţine 50% din acţiuni).
 
„În sfera ambalajelor, 2014 a fost un an de reorganizare şi consolidare pentru un număr însemnat de jucători din industria alimentară, în special a laptelui, proces acompaniat de creş­te­rea segmentului de mărci private. În piaţa de non-food, în care activează în special compania Thrace Greiner Packaging, 2014 a fost un an de creştere, cu un accent deosebit pe evoluţia pro­du­cătorilor de vopsea“, a declarat Adrian Păunescu, CEO al Greiner Packaging.