Brokerul italian care a listat Sameday vrea să aducă pe AeRO alte trei companii

Autor: Ioana Tudor 20.03.2015
Milanezul Federico Salmoiraghi, brokerul care a listat trei din cele şapte companii tranzacţionate în prezent pe sistemul alternativ ATS-AeRO al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), are discuţii cu alte două companii locale şi cu o firmă din Italia pentru a le aduce pe bursă.
 
Brokerul italian a făcut primele două listări pe ATS în 2012 şi 2014, iar anul acesta, odată cu relansarea platformei al­ter­native, a adus la tranzacţionare firma de curierat cu li­vra­re în aceeaşi zi Delivery Solutions, care operează brandul Sa­me­day. BVB a autorizat 31 de consultanţi pentru a aduce com­panii pe AeRO. FSA Advisory, controlată de Salmoiraghi şi INC Investments Consulting din Polonia sunt singurii care au făcut paşi concreţi pentru popularea platformei alternative, dedicată IMM-urilor şi starup-urilor. Dacă vor să su­pra­vieţuiască, firmele locale mici de brokeraj ar trebui să îşi con­cen­treze atenţia pe firmele mici, având în vedere că nu au nicio şansă să câştige contracte de intermediere pentru marile pri­vatizări, iar ultima IPO privată a avut loc acum mai bine de şapte ani.
 
Salmoiraghi şi-a început cariera pe piaţa de capital acum paisprezece ani ca broker pe produse derivate la grupul San­paolo şi a decis să vină în România în 2007 atras de potenţialul mare de dezvoltare al bursei local.