Viitorii jurnalişti scriu despre viitorii milionari în IT. Articol declarat câştigător de ZF în cadrul Proiectului Innovation Labs: Alarmă de cutremur pentru mobil

Autor: Sorina Vasile 23.03.2015

ZF a provocat studenţii la jurnalism să scrie despre proiectele studenţilor în IT care au pus pe masă, pe 7 martie, proiecte la hackathonul Innovation Labs – un program de preaccelerare care îşi propune să aducă produsele it rezultate din idei cu potenţial mai aproape de investitori. Aceste produse sau servicii sunt cele care i-ar putea transforma în viitori milionari pe studenţii la IT. Iată textele scrise de studenţii la Jurnalism.

 

 

 



Doi studenţi de la Fa­cul­­ta­tea de auto­ma­ti­că şi calculatoare vor să im­ple­menteze un pro­­­gram de avertizare seismică.

Dragoş Corlătescu şi prietenul lui Andrei Duma au venit la a treia ediţie a Innovation Labs de anul acesta cu propunerea de a construi o aplicaţie de mobil, Seismo, care să alarmeze utili­za­torii cu puţin timp înaintea unui cutre­mur. Seismo le trimite uti­liza­torilor sms-uri şi push notifications.

„Noi aproximăm că putem anunţa cu 20-25 de secunde înaintea seismului. Dacă eşti mai aproape de epicentru este mai puţin, dacă eşti mai departe e mai mult. Considerăm că e timp suficient pentru a te pune la adăpost şi să conştientizezi că urmează un pericol“, spune Dragoş.

Studentul, care este anul III la Calculatoare, se întâlneşte săptămâna viitoare cu reprezentanţii de la Institutul de Fizică a Pământului să le propună o colaborare – „ei sunt cea mai bună sursă, au cele mai bune echipamente de detectare a seismelor“.

Ideea acestui produs a venit pentru că mama lui Andrei este speriată că urmează un cutremur mare - „o reacţie normală dacă te uiţi la ştiri“. Cu gândul la asta, Andrei s-a hotărât să facă o aplicaţie care să ajute oamenii şi să le dea siguranţă.

În România mai există un singur sistem de acest gen, se numeşte Cutremur Vrancea, dar este disponibil doar pentru iOs şi are un preţ destul de mare - cinci euro pe lună sau 50 de euro pe an. Dragoş spune că nici „review-urile lor nu sunt foarte bune“ şi ei vor să construiască ceva mai bun şi mai accesibil.

Cei doi îşi propun ca până la sfârşitul concursului să aibă un prototip funcţional - „momentan avem partea de server şi lucrăm la partea de android. Vrem curând să simulăm seismograful printr-un telefon, în sensul în care vom folosi accelerometrul şi vom da un pumn în masă, iar pe celălalt telefon o să apară notificare ca şi cum ar fi cutremur“.

Pentru a funcţiona optim, echipa Seismo mai are nevoie de un expert în grafică şi, în funcţie de cum vor fi aduse datele, pe cineva priceput la hardware. Echipa Seismo nu a fost selectată între cele 20 de echipe care vor merge mai departe în programul de mentorat Innovation Labs, dar speră că vor reuşi să-şi lanseze totuşi produsul.