România se aliniază Occidentului prin interzicerea fumatului în spaţiile publice închise

Autor: Adelina Mihai 23.03.2015

„Se interzice complet fumatul în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, cu excepţia celulelor pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă“ – aşa arată o prevedere din  propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002, adoptată săptămâna trecută de Senat.

Interzicerea fumatului în spaţiile publice, măsură care îi va afecta pe cei aproape 5 milioane de fumători din România, este aplicată de ani buni în unele state membre ale Uniunii Europene. Propunerea a fost iniţiată de către deputatul PSD Aurelia Cristea, care a motivat necesitatea adoptării unei astfel de măsuri şi prin prisma faptului că în state precum Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Spania sau Ungaria fumatul este interzis în locurile publice închise, în transportul public şi la locul de muncă. Totuşi, deşi senatorii au adoptat această propunere legislativă miercuri, forul decizional este Camera Deputaţilor. „Fumatul este interzis complet în baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante şi în alte unităţi de alimentaţie publică“, se mai arată în iniţiativa legislativă pentru modi­ficarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

România este încă o ţară permisivă în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la fumat, având în vedere că în prezent se poate fuma în spaţiile publice, oportunitate de care producătorii de ţigarete profită prin faptul că încă mai pot interacţiona cu consumatorii prin baruri.

Deşi reclamele la ţigarete pe orice tip de suport media sunt interzise, modalitatea de promovare a ţigaretelor prin baruri şi cafenele era un canal prin care produsele producătorilor de ţigarete erau făcute cunoscute. Cei trei mari jucători de pe piaţa de ţigarete din România  - BAT, JTI şi Philip Morris- formează o piaţă de circa 3 miliarde de euro, acesta fiind cea mai mare piaţă de bunuri de larg consum, în faţa berii, a băuturilor răcoritoare sau a mezelurilor.

Persoanele fizice care nu vor respecta noua lege, în cazul în care se aplică, vor primi amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

Potrivit unor date centralizate de ZF, în Polonia este interzis fumatul în spaţii publice de la finalul lui 2010 (adică în cluburi, în pub-uri sau în restaurante). Se poate fuma doar în exteriorul acestor spaţii, dar în locuri  special amenajate şi nu se poate fuma pe străzi, trotuare sau în staţii de autobuz.  

În Bulgaria, fumatul în spaţiile publice este interzis din 2012, iar Rusia a luat aceeaşi măsură de la jumătatea anului 2013.

În Ungaria, de la începutul lui 2012 nu este permis fumatul în restaurante, dar şi înainte de această perioadă fumatul era interzis în staţiile de autobuz, de exemplu.

În România, legea prevede separarea spaţiilor alocate fumatului în proporţie de 50% pentru fumători şi nefumători, astfel încât fumul să nu poată pătrunde în acestea din urmă. Proprietarii sau managerii localurilor cu o suprafaţă de sub 100 mp pot decide dacă spaţiile respective să fie alocate exclusiv pentru fumători sau nefumatori, cu afişarea corespunzătoare a acestei informaţii. Ca urmare, cele mai multe restaurante se declară de fumători. Anterior, legea prevedea amenajarea obligatorie a unor astfel de spaţii pentru nefumători, indiferent de suprafaţa localului.

Dacă se aprobă, legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice va intra în vigoare începând cu anul viitor.