Salarii la stat. Cât câştigă şeful Transgaz

Autor: Adelina Mihai 23.03.2015

Petru Ion Văduva, 54 de ani, managerul „privat“ care ocupă funcţia de director general al companiei de stat Transgaz din data de 4 iunie 2013, a încasat din această funcţie un salariu de 308.151 de lei în cele şapte luni de mandat pe care le-a prins în 2013, adică peste 44.000 de lei pe lună (echivalentul a circa 10.000 de euro lunar). Informaţiile sunt disponibile în declaraţia sa de avere, depusă la jumătatea anului trecut.

Văduva a fost numit la conducerea Transgaz, compania naţională de transport al gazelor naturale din România, în cadrul proiectului „CEO privat la stat“, prin care guvernul şi-a propus să aducă la conducerea companiilor de stat profesionişti din mediul privat. Din această funcţie, el conduce un business de 1,48 miliarde de lei în 2013 (în creştere cu 11% faţă de anul anterior), un profit de 334 de milioane de lei (în creştere cu 1% faţă de 2012) şi aproape 5.000 de angajaţi.

Petru Văduva are o amplă experienţă în mediul privat, atât în România, cât şi în străinătate (în SUA, Marea Britanie şi Rusia).

Din 2009 până la jumătatea anului 2013, Văduva a fost CEO al grupului de companii Ţiriac Holdings, după ce anterior, timp de doi ani, a fost director executiv la compania cu activităţi în domeniul serviciilor financiare Intrepid Global Emerging Markets.

WikiZF: Profilul companiei Transgaz

Licenţiat în biochimie la Universitatea Columbia din SUA (1987) şi al unui program de masterat în biochimie la aceeaşi universitate (1989), Văduva este şi absolvent al unui program de MBA la Universitatea Yale (2002), una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume.

El şi-a început cariera pe piaţa de capital ca analist financiar al băncii americane JP Morgan, iar ulterior s-a angajat ca director analiză instituţii financiare pe regiunea America Latină în cadrul Bear Sterns. Ulterior, timp de doi ani (în perioada 1995- 1997) a fost Managing Director al Grupului de Analiză a Investiţiilor de Capital în Pieţe Emergente în cadrul Caspian Securities din SUA. A plecat apoi la Moscova, la Renaissance Capital, unde a fost director de analiză chiar în perioada crizei din Rusia (1997-1998). Între 1998 şi 2002 a lucrat la Londra, iar apoi s-a întors în Rusia, la Uralsib Securities, unde a fost director al diviziei internaţionale de brokeraj şi a participat la oferta publică iniţială a Rosneft.

Transgaz este listată la Bursa de Valori din Bucureşti şi este controlată de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 58% din acţiunile companiei. Informaţiile referitoare la remunerarea directorilor sau a administratorilor nu sunt communicate direct investitorilor prin intermediul rapoartelor către bursă, în timp ce în alte state (cum este de exemplu, Austria) acţionarii sunt informaţi în fiecare an privind pachetele salariale ale managementului.