Comelf Bistriţa mizează pe exporturi pentru a-şi susţine vânzările

Autor: Ioana Tudor 25.03.2015
Comelf Bistriţa (simbol bursier CMF), producător de echipamente pentru industria energetică, şi-a bugetat pentru anul acesta o cifră de afaceri de 201,1 milioane de lei, în urcare uşoară comparativ cu rulajul obţinut în 2014, livrările la export urmând să genereze cea mai mare parte din vânzări. Anul trecut, com­pania a exportat 97% din producţie.
 
„Lipsa unor programe guver­namentale pe domenii impor­tante ca protecţia mediului, gestio­narea şi procesarea deşeu­rilor menajere, infrastructura, se resimte puternic la nivelul eco­nomiei naţionale, astfel că pro­dusele destinate exportului şi livrărilor intracomunitare au repre­zentat 97% din producţie, ca şi în anii precedenţi, tendinţă ce se va menţine“, arată raportul anual.