Debenhams revine după doi ani sub un nou francizat şi deschide magazine mari cât un hipermarket

Autor: Cristina Rosca 28.03.2015

Noul francizat vrea ca bonul mediu în România să fie de circa 40 de euro, similar cu cel din Marea Britanie, deşi salariul mediu este de 6-7 ori mai mic. Brandul mizează pe faptul că românii pun accent mare pe felul cum arată prin comparaţie cu britanicii sau bulgarii, care sunt mai precauţi în achiziţii.

Retailerul britanic Debenhams a revenit pe piaţa locală tot în franciză după aproape doi ani de pauză, cu un magazin în Mall Vitan. În toamnă noul francizat al De­benhams are planificată o nouă deschidere în Plaza România, un centru comercial unde brandul a fost prezent şi anterior, la fel ca în Vitan. Pe lista planurilor viitoare se află şi centre comerciale noi precum ParkLake Plaza planificat pentru deschidere anul viitor, dar şi malluri deja existente. Problema cu acestea din urmă este că nu au disponibile spaţii de 3.000-6.000 de metri pătraţi cât ocupă un magazin Deben­hams, o suprafaţă similară cu cea a unui hipermarket Kaufland.

„Purtăm negocieri cu reprezentanţii ParkLake Plaza unde am putea deschide un magazin de circa 6.000 de metri pătraţi, cel mai mare al nostru în regiune. Cel mai mare magazin al Debenhams din Londra are 12.000 de metri pătraţi“, spune Chris Harper, director de vânzări în cadrul MRPI, compania care deţine franciza Deben­hams în România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia.

Potrivit site-ului propriu, MRPI este un grup bulgar cu activităţi pe piaţa imobiliară din mai multe ţări din lume, cele mai multe însă din Europa Cen­trală şi de Est. Astfel, grupul se ocupă atât de achiziţii de terenuri, dezvoltare imo­biliară, intermediere între client şi contractori locali, cât şi de management de portofoliu. Chris Harper spune că mo­men­tan grupul nu are alte activităţi în Ro­mânia în afară de Debenhams, însă nu dă detalii despre planurile lor viitoare. El precizează doar că pe viitor grupul ar putea aduce o nouă franciză de modă în regiune, pentru că mai este loc de creştere, în special pe segmentul de tineret, respectiv 20-25 de ani. Pe piaţa locală brandul Debenhams va fi operat de bulgari prin compania Bucuresti Fashion Retail Two.