Austriecii se roagă de bănci să-i scape de datoriile în franci. Băncile n-au milă

Michael Kiener era hotărât să-şi cumpere prima sa locuinţă în oraşul Marchtrenk din Upper, Austria folosind un credit ipotecar de 131.000 de euro cu o rată de 900 de euro pe lună. A primit însă un sfat, unul rău.

În 2008 un consilier financiar inde­pen­dent l-a convins pe comerciantul de computere să contracteze un credit ipotecar în franci elveţieni de la banca austriacă Sparkasse Oberoesterreich deoarece ratele de dobândă erau mai mici pentru moneda elveţiană. Consilierul l-a mai convins pe Kiener să plătească dobânda într-un fond de investiţii cu promisiunea că profitul obţinut de acolo va micşora principalul împrumutului. Ratele s-au redus astfel la 575 de euro, scrie Bloomberg.

Planul s-a prăbuşit când francul a explodat, iar fondul de investiţii a dat faliment, lăsându-l pe Kiener după şapte ani cu pier­deri de cel puţin 30.000 de euro. „Într-o zi i-am spus consi­lie­ru­lui meu ban­car că «pe contul meu nu mai sunt decât numere roşii»”, spune aus­­tri­acul din aparta­men­tul său de 93 de metri pătraţi, pe care l-a vândut recent pentru a limita “de­zastrul” financiar. Tot ce am câştigat s-a dus pe plata datoriei.

Sute de mii de debitori austrieci se regăsesc în exem­plul lui Kie­ner. Aproxi­ma­tiv 150.000 de credite pentru lo­cuinţe denominate în franci şi yeni  - 17% din totalul creditelor ipotecare - sunt încă active. Majoritatea lor sunt legate de fonduri care investesc în orice, de la acţiuni la poliţe de asigurări de viaţă. „Nu este un capitol glorios în istoria industriei bancare austriece“, a explicat Helmut Ettl, copreşedinte al autorităţii austriece de reglementare bancară, Finanzmarktaufsicht.

Între 2000 şi 2008 cotaţia medie a fran­cului a fost de 1,55 de unităţi pentru un euro. În această perioadă au fost con­trac­tate majoritatea ipotecilor. Con­si­derată o monedă de adăpost pe timp de cri­ză, moneda elveţiană s-a apreciat la 1,05 unităţi pe euro. Ajustată la evoluţia cursului de schimb, valoarea unui îm­pru­mut de 100.000 de euro a urcat la 148.000 de euro. Trei din patru credite în valută cer debitorului să plătească băn­cii doar rata, principalul, care tre­buie plătit în întregime când creditul ajun­ge la maturitate, fiind pus într-un fond. 

Investiţiile în poliţe de asigurări de viaţă au mers cât de cât bine, dar vehiculele mai riscante precum fondurile mutuale sau chiar acţiunile individuale şi şi-au atins ţintele de a aduce randamente de 6-7% pe an de-a lungul scadenţei împrumutului. Criza financiară din 2008, ale cărei efecte încă persistă, şi-a spus cuvântul.

Vehiculele de investiţii în acţiuni individuale şi-au plasat banii în com­panii imobiliare pre­­cum Immo­finanz sau Meinl Euro­pean Land. Acţiu­nile Meinl, devenită Atrium Eu­ropean Real Estate, sunt cu 80% sub maximul istoric atins în iunie 2007. Scăderea până în martie 2009 a fost de 94%. Acţiunile Immofinanz au picat cu 98% între aprilie 2007 şi noiembrie 2008. Acum sunt cu 73% sub nivelul maxim.

Kiener s-a împru­mutat cu 214.000 de franci pentru a face rost ce cei 131.000 de euro de care avea ne­­voie pentru cum­­pă­­rarea apar­ta­men­tului. La pre­si­u­­nea băncii pentru re­ducerea ris­curilor, în 2010 el şi-a vândut fondul mutual în pierdere. Rata lunară a urcat cu 58%, la 850 de euro. Ipoteca sa s-a micşorat la 174.000 de franci, însă la cursul actual de schimb valoarea în euro este de 165.000, cu 34.000 peste cât s-a împrumutat.

Johann Massenbauer, un veteran al băncii Creditanstalt care şi-a înfiinţat o firmă de consultanţă financiară în 1993, a fost unul dintre pionierii care i-au ajutat pe austriecii care au cumpărat locuinţe în speculatori valutari.

Massenbauer a luat un împrumut denominat în yeni de 5,5 milioane de şilingi (437.600 de dolari), primul de acest fel luat de o persoană fizică austriacă, pe 23 noiembrie 1993. Trei luni mai târziu, datoria i s-a umflat cu 10% în condiţiile în care yenul s-a apreciat faţă de şiling.

Această experienţă nu l-a oprit pe Massenbauer să promoveze, chiar şi în presă, creditele în valută ca opţiune bună pentru achiziţia unei locuinţe. Un articol de-al său din revista de profil Gewinn, a deschis apetitul în întreaga Austrie.

Lui Massenbauer i-au mers planurile. Până când şi-a plătit creditul, în 2003, la un an după ce şilingul a fost înlocuit cu euro, el a câştigat 60.000 de euro. Până când împrumutul a ajuns la maturitate, Massenbauer şi-a convertit datoria în diferite valute de mai multe ori pentru a-şi reduce ratele.

El a explicat că băncile au promovat creditele în valută deoarece puteau percepe comisioane mari şi beneficiau de spread-urile mari dintre ratele de dobândă. Massenbauer nu a atincipat că aceste credite, destinate iniţial unor investitori sofisticaţi, vor deveni un produs cu vânzare la scară largă.

“Voiam să fie un produs pentru păturile înalte ale societăţii, pentru oameni care, dacă sunt consiliaţi bine, înţeleg bine investiţia şi sunt pregăţiţi mintal şi economic pentru riscuri”, a spus el.

Autorităţile, chiar dacă au emis avertizări privind creditarea în valută, nu au restricţionat-o. Până în anii 2000, împrumuturile în yeni şi franci au devenit standardul în Austria. Creditele în franci date gospodăriilor au atins maximul de 54,7 miliarde de franci, echivalentul a 13% din economia austriacă, în decembrie 2008.

Apoi a venit criza globală, care a făcut ca expunerea Austriei la credite în monedă străină să devină o ameninţare pentru întregul sistem bancar. Debitorii au apucat totuşi să calce o frână. Spre deosebire de Ungaria şi Croaţia, unde boom-ul ipotecilor în franci a coincis cu apariţia unei bule imobiliare care s-a spart, în Austria preţurile au început să urce doar după apariţia crizei financiare când investitorii au cumpărat active imobiliare pentru a-şi proteja averile.

Aceasta i-a ajutat pe austrieci să nu intre în incapacitate de plată a creditelor în franci.

Guvernul a exlus ajutaterea unor debitori ca Kiener prin reduceri de taxe sau forţarea băncilor să absoarbă pierderi, aşa cum s-a făcut în Ungaria. În schimb, autorităţile le-au cerut băncilor şi clienţilor acestora să găsească un compromis. 

Agenţiile pentru protecţia consumatorului spun că băncile austriece, care au fost salvate de stat de la colaps în timpul crizei, ar trebui să răspundă pentru sfaturile proaste şi condiţiile de creditare care i-au pus pe debitori în dezavantaj.

“Contractele erau total dezechilibrate. În timp ce băncile au făcut profituri mari şi s-au preotejat, clienţii erau complet neprotejaţi”, spune Peter Kolba, unul din directorii unei agenţii pentru protecţia consumatorului. 

Cu câteva zile înainte ca banca centrală să lase francul să se aprecieze, în ianuarie, Kiener îşi făcea planuri pentru convertirea creditului în euro şi apoi să-şi plătească datoria cu banii obţinuţi prin vânzarea apartamentului.

“Cel puţin aş fi scăpat de datorie. După ce am auzit veştile, am fost paralizat timp de 24 de ore”.

Kiener a ales să-şi vândă locuinţa cu 30.000 de euro peste preţul de 120.000 de euro la care a făcut achiziţia. Chiar şi după vânzare, va rămâne cu datorii de 15.000 de euro. Banca i-a refuzat cererea de a fi iertat pentru restul datoriei.