Lufthansa rezervă 300 de milioane de dolari pentru compensaţii în urma tragediei din Alpi

Autor: Ioana Bojan 31.03.2015

Purtătoarea de cuvânt a companiei Lufthansa a confirmat un articol pe această temă publicat de cotidianul Handelsblatt în ediţia de marţi. Ea a precizat că suma rezervată pentru a acoperi "toate costurile legate de acest caz" se ridică la 300 de milioane de dolari.

Săptămâna trecută, compania a oferit rudelor fiecărei victime un ajutor imediat de până la 50.000 de euro (54.250 de dolari). Aceste sume sunt separate de eventualele compensaţii care ar putea fi acordate familiilor victimelor.

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings (filiala low-cost a Lufthansa), având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei, fără a exista supravieţuitori.

Procurorii francezi suspectează că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbuşit intenţionat aeronava, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire.