Răsvan Popescu a fost ales vicepreşedinte al CNA

Autor: Madalina Cerban 02.04.2015

 Răsvan Popescu a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), joi, într-o şedinţă fără caracter public şi în care voturile membrilor au fost secrete.

În urma scrutinului organizat joi la sediul CNA, Răsvan Popescu a fost ales vicepreşedinte al CNA, cu opt voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Răsvan Popescu a fost ales vicepreşedinte al CNA în urma unui vot secret la care au participat nouă membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), singurii absenţi fiind Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi Gabriel Tufeanu.

Pentru ocuparea acestei funcţii, Răsvan Popescu a concurat cu Lorand Turos.