Portret al artistului la senectute/ de Rodica Grigore

Pictura lui Hieronymus Bosch (1450 / 1453 - 1516) nu a încetat să uimească publicul, să suscite interpretări dintre cele mai diverse şi să fascineze. Născut într-unul dintre cele mai importante oraşe ale Comitatului Brabant, Hertogenbosch, aflat în sudul Olandei de astăzi, Jeroen van Aken (familia sa provenea, se pare, din Aachen – în flamandă, Aken) şi-a semnat tablourile cu numele Hieronymus Bosch, derivat din cel al localităţii natale. Autor al unor capodopere precum Judecata de Apoi (1500 - 1510) sau Grădina plăcerilor lumeşti (1503 - 1504), artistul a fost apreciat pentru imaginaţia prodigioasă, dar şi privit cu suspiciune, mai ales în cadrul cercurilor religioase ale vremii, din cauza presupuselor (sau realelor!...) sale preocupări în domeniul alchimiei, precum şi pentru apropierea sa de unii dintre adepţii grupărilor ezoterice. 

Ştiind bine toate aceste amănunte (şi multe altele, desigur!) Isabel Abenia, născută la Zaragoza, licenţiată în Drept şi pictoriţă cunoscută în Spania, construieşte, în primul său roman, El alquimista holandés, un extraordinar portret al lui Bosch (cunoscut în întreaga Peninsulă Iberică drept „El Bosco”), dar şi o cuprinzătoare frescă a epocii în care acesta a trăit şi a creat. Apărută în 2008, cartea este axată pe evenimentele care au marcat ultimul an din viaţa tumultuoasă a lui Hieronymus Bosch, dar şi pe modul în care operele acestuia erau privite şi interpretate încă de pe atunci. Picturile din care fiinţe monstruoase par a străfulgera cu privirea pe cei care le contemplă, chiar şi peste veacuri, sau pânzele pline de aluzii apocaliptice ori groteşti, scenele de tortură sau peisajele aparent bucolice populate de creaturi mitologice, infernale, de monştri diformi sau de figuri deloc lipsite de accente obscene reprezintă punctele de plecare de care scriitoarea se foloseşte pentru a configura, uneori doar din câteva tuşe ori pete de culoare (voit locală!), momentele şi evenimentele esenţiale din viaţa unui artist uluitor şi genial.

Contextul este, fără îndoială, cel al tensiunilor – uneori evidente, iar alteori doar presimţite – care au marcat cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea – dintre elementele artistice ale unui stil gotic ce-şi trăia ultimele clipe într-o Europă occidentală sfâşiată de conflicte militare şi religioase, pe de o parte, şi, pe de alta, semnele spiritului renascentist care, după ce a înflorit în Italia, a început să influenţeze în mod definitoriu şi spaţiul cultural nord-european. În mijlocul unor astfel de vremuri, „artistul alchimist olandez”, protagonistul romanului, e nevoit să-şi croiască drum printre toate spaimele încă medievale şi exuberanţa Renaşterii, alegând să aducă alături în pictura sa accente de magie şi de credinţă, note de erezie abia ascunse şi elemente de devoţiune explicită, pentru a desăvârşi, în acest fel, o operă care încă scapă oricăror încercări, fie ele naive ori nerealiste, de a o cuprinde în vreo formulă unică şi simplificatoare.

Isabel Abenia nu ocoleşte nici delicata problemă a presupusei nebunii a lui Bosch, nici consumul (abuzul?) de substanţe halucinogene care l-ar fi determinat să picteze într-o manieră care realmente provoca toate modelele epocii şi sfida orice convenţie artistică. Existenţa lui „El Bosco” este, aşadar, evaluată din perspective diverse, cu toate că romanul beneficiază de un narator ce pare omniscient, însă această strategie este subminată la tot pasul, prin intervenţiile terţilor şi prin dialogurile întotdeauna extrem de însufleţite dintre personaje. Personaje care, în Alchimistul olandez, sunt nu doar foarte numeroase, ci şi foarte bine realizate şi extrem de pregnante – de la Aleyt, soţia lui Bosch, şi până la Maria, misterioasa vrăjitoare care se pare că are darul de a-i fermeca pe toţi cei care o privesc, sau la Pieter, sinistrul inchizitor ori ambiţioasa Heberta. În plus, de la începutul şi până la sfârşitul textului, detaliile pur imaginare se împletesc în mod desăvârşit cu cele ce ţin de domeniul istoric. Astfel, în carte apar – şi nu sunt deloc personaje de plan secundar – Erasmus de Rotterdam, susţinându-şi cu pasiune ideile umaniste, regenta Margarita de Austria sau regele Filip cel Frumos, mereu prea puţin fidel soţiei sale, Juana cea Nebună.

Suma tuturor acestor existenţe – excelent prezentate – împreună cu fiecare apariţie umană ce defineşte perfect, de fiecare dată, modul specific de funcţionare al unei gândiri ce vrea să depăşească chingile şi condiţionările uneori extreme ale Evului Mediu pentru a atinge eliberarea renascentistă este romanul de faţă, un veritabil „thriller” psihologic şi, deopotrivă, un excelent text istoric şi de atmosferă, depunând mărturie despre permanenta sfâşiere lăuntrică pe care o trăieşte un extraordinar artist a cărui existenţă este o mare călătorie – personală şi, în egală măsură, una ce defineşte pe de-a-ntregul esenţa unei epoci tumultuoase în ansamblul său.                    

Isabel Abenia, El alquimista holandés, Editorial la Esfera de los libros, 2008