BCR a strâns peste 100.000 de participanţi în fondul de pensii facultative

Autor: Roxana Pricop 07.04.2015
Fondul de pensii private facultative BCR Plus, cu active în gestiune de 181,5 milioane de lei, a depăşit pragul de 100.000 de participanţi la finalul lunii februarie, raportând o creştere de 15% a numărului de clienţi în ultimele 12 luni, printre cele mai ridicate din industrie.
 
„BCR Plus a înregistrat o rată de rentabilitate anualizată pentru ultimele 24 de luni de 10,60% conform metodologiei de calcul ASF, peste media pieţei fondurilor de pensii facultative cu grad de risc similar. Fondurile de pensii private facultative au realizat la februarie 2015 o rată medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor din categoria de risc mediu de 9,6836%, rezultate net superioare inflaţiei sau altor produse de economisire din piaţă în acest moment“, a spus Lucian Anghel, director general al BCR Pensii.